Politic

Criza de mediu pe Nistru: Parlamentul a votat o declarație de condamnare a Federației Ruse

Criza de mediu pe Nistru: Parlamentul a votat o declarație de condamnare a Federației Ruse

Poluarea Nistrului a fost azi în prim-plan la şedinţa Parlamentului. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a fost audiat si a raportat care este situaţia la zi şi cum s-a intervenit în această perioadă dificilă. În plen s-a votat şi o declaraţie de condamnare a agresiunii Federaţiei Ruse asupra hidrocentralei ucrainene, locul din care s-a declanșat poluarea.

GHEORGHE HAJDER ministrul Mediului: Eu o să spun lucrurilor pe nume. Vinovatul exclusiv pentru această poluare masivă este Federaţia Rusă. Autoritatile au anunţat şi rezultatele analizelor. Poluanţii din Nistru au fost produse petroliere şi derivaţi ai petrolului.


PAVEL VOICU deputat, PSRM: - Partea ucraineană nu ar fi admis specialiştii din RM în locul de unde vine sursa poluării. Cât de veridică este această informaţie? - Atunci când Federaţia Rusă a atacat această infrastructură, aceste atacuri au continuat în lanţ şi câteva zile nici măcar partea ucraineană nu a avut acces la această sursă de poluare. Cât ţine de analize de laborator, le facem o dată la şase ore, sursele indică că sunt produse petroliere şi derivaţi ai acestuia.


NICU BELITEI director, Agenţia de Mediu: În toate probele sunt patru conţinuţi chimici: benzenul, toloenul, etil-benzenul şi xelenul. Toţi patru sunt derivate a produselor petroliere uşoare, benzina sau motorina.


Unii deputaţi au insistat că ar fi şi alte surse de poluare periculoase în Nistru. MARK TKACIUK deputat, Blocul Alternativa: Ce cifre v-au permis vouă, în cele din urmă, să declaraţi că apa din Nistru este curată, fără combustibil de rachetă şi uleiuri tehnice?! Am trimis probe şi în România pentru a vedea o expertiză alternativă. Deja avem un rezultat de la un laborator din România care a confirmat că probele sunt similare. - Pe ce dată?! - Două zile în urmă. - Şi în tot acest timp dvs nu aţi negat afirmaţiile părţii ucrainene?!


NICOLAE MARGARINT deputat, Partidul Nostru: - Cum este posibil ca în direcţia de curgere a Nistrului concentraţia să crească în aval?! Sursa de poluare şi unda de poluare nu vine concomitent, ea vine în valuri.


Unii deputaţi au fost deranjaţi de faptul că ministrul nu a venit la solicitarea lor, de săptămâna trecută. Pe alţii i-a interesant care a fost rolul Centrului de Management al Crizelor.


VASILE COSTIUC deputat, Partidul Democraţia Acasă: Cum funcţionează? Dvs dimineaţa îi raportaţi Centrului de Criză sau prim-ministrului?


DIANA CARAMAN deputat, PCRM: Aţi spus că unii politicieni folosesc această catastrofă pentru PR politic şi încurcă. În această situaţie, Parlamentul, ca organ superior, a ajutat în această privinţă sau a încurcat? Cred că la acea etapă era mult mai important să fim în teren şi să oprim această sursă de poluare.


Ministrul Mediului a anunţat că specialiştii vor face un studiu privind impactul acestor poluanţi asupra mediului. Totodată, vor fi actualizate protocoalele şi regulamentele privind acţionarea în astfel de situaţii, dar şi o inventariere a infrastructurii. În final, deputaţii au votat o declaraţie de condamnare a agresiunii Rusiei.


VASILE COSTIUC deputat, Partidul Democraţia Acasă: Felicitări şi ruşine celor care au bombardat această catastrofă. Va trebui mai devreme sau mai târziu să răspundă.


IGOR GROSU preşedintele Parlamentului: În cazurile date nu se spune ruşine, dar se condamnă! LARISA NOVAC deputat, PAS: În vremuri de grea încercare, oamenii se solidarizează unii cu alţii. Asta văd că nu se referă la unii politicieni de pe Bîc, care încearcă să politizeze. Astăzi vă chem pe toţi, în special cei din opoziţie, să susţineţi declaraţia de condamnare a agresiunii Rusiei care a adus la criza de mediu în RM.


Iniţiativa nu a fost susţinută de deputaţii PCRM, PSRM şi neafiliatul Vasile Tarev. Iar cei din Blocul Alternativa s-au abţinut de la vot.

author-img_1

Daniela Danilova

Reporter