Social

Un nou ajutor frățesc din România. Primele cinci camioane cu lemne de foc au ajuns în R. Moldova

Un nou ajutor frățesc din România. Primele cinci camioane cu lemne de foc au ajuns în R. Moldova

Primele cinci camioane cu lemne de foc din România au ajuns în Republica Moldova. Este o parte din cantitatea de masă lemnoasă cumpărată de autorităţile de la Chişinău la un preţ preferenţial, pentru a fi distribuită gratuit unor categorii de cetăţeni. Primii beneficiari şi-au văzut astăzi lemnele în curte.

Lotul de lemne a ajuns astăzi dimineaţă la frontiera României cu Republica Moldova. După-amiază încărcătura a fost distribuită la primării din sudul ţării. Primii beneficiari sunt oamenii din câteva sate aflate în raionul Cantemir. Ana Radu, din Tartaul, îşi încălzeşte casa peste iarnă doar cu ajutorul sobei.

Satul nu e conectat la reţeaua de gaze aşa că lemnele sunt principala sursă de încălzire. Femeia spune că dintr-o pensie de numai 2.300 lei nu-şi permite să cumpere lemne sau cărbuni aşa că s-a înscris pe listă să primească ajutor de la primărie. Până acum, familia ei a făcut focul cu ce le-a mai rămas din iarna trecută și a așteaptat să ajungă lemnele gratuite promise de autorităţi.

ANA RADU, locuitoare, Tartaul, Cantemir: „De la primărie o zis că o să-mi aducă. Trei scladometri 2800, nuştiu cât. Cruţăm. Câte un pic. Îl aprindem acum şi până la 4 mai punem, şi gata. O să zic şi eu mulţumesc şi să le dea Dumnezeu sănătătate."

Acest proces va continua şi în zilele următoare, spune ministrul Mediului.

RODICA IORDANOV, ministrul Mediului: „Mâine aşteptăm încă 12 camioane. Acum este în process de încăcare din România. Este un proces de pregătire. Camioanele se încarcă, trebuie să fie cântărite, se eliberează certificatele fitosanitare, se face devamarea. În total, în trans aceasta, vor fi aduse 2100 m3 de lemne."

Ministrul a mai declarat că Guvernul încearcă să identifice şi alţi donatori de lemne, astfel încât să ajungă la toţi cei care au nevoie de ele pentru a trece cu bine peste iarnă. Vor primi lemne de foc, gratuit, veteranii de război, pensionari de peste 70 ani, persoanele cu dizabilități, familiile care au la întreţinere persoane refugiate dar și centrele de plasament.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter