Justiție

Alegerile din UTA Găgăuzia rămân suspendate: CSJ a respins recursul Adunării Populare

post-img
Adunarea Populară a UTA Găgăuzia

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul depus de Adunarea Populară a Găgăuziei și a menținut încheierea Curții de Apel Sud prin care au fost suspendate mai multe hotărâri legate de organizarea alegerilor regionale din autonomie. Decizia CSJ a fost pronunțată la 29 aprilie 2026 și este irevocabilă.

Pe 23 martie 2026, Adunarea Populară a Găgăuziei a primit o notificare din partea Biroului Cancelariei de Stat prin care i s-a cerut să declare ilegale mai multe decizii adoptate pe 17 martie și să le anuleze. Documentul vizează anularea hotărârilor privind componența Comisiei Electorale Centrale din Găgăuzia, reglementarea legală a alegerilor regionale și stabilirea datei desfășurării acestora.

Instituția a solicitat și suspendarea aplicării acestor acte până la soluționarea cauzei pe fond. Curtea de Apel Sud a suspendat hotărârea Adunării Populare a Găgăuziei privind organizarea alegerilor locale din 21 iunie, punând sub semnul întrebării desfășurarea scrutinului în acest an.

Citește și: Curtea de Apel Sud a suspendat hotărârea Adunării Populare a Găgăuziei privind alegerile regionale

Serghei Cernev, șeful Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat din Comrat, a declarat atunci pentru TVR Moldova că autoritățile locale trebuie să obţină de la Parlamentul Republicii Moldova o metodologie clară pentru organizarea alegerilor. În lipsa ei, scrutinul ar putea fi organizat sub egida Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova.

Cernev mai susține că autoritățile de la Comrat ar încerca, prin propria comisie electorală, să falsifice rezultatele, şi acuză implicarea unor actori politici și a unor grupuri de interese, printre care Federaţia Rusă sau Ilan Şor.

În recurs, Adunarea Populară a Găgăuziei a contestat decizia, susținând că instanța s-a bazat pe riscuri ipotetice, fără a demonstra un prejudiciu concret. Reprezentanții legislativului local au avertizat că suspendarea actelor blochează procesul electoral și creează un vid instituțional.

CSJ a reținut că suspendarea unui act administrativ este o măsură excepțională, aplicabilă doar atunci când există suspiciuni serioase privind legalitatea acestuia și riscul producerii unor prejudicii ireparabile.

Instanța supremă a constatat că există „suspiciuni rezonabile" privind legalitatea actelor administrative contestate. Judecătorii au subliniat că organizarea alegerilor pe baza unor acte contestate poate genera incertitudine juridică.

„Suspendarea are caracter preventiv și temporar, menită să conserve situația juridică până la soluționarea definitivă a litigiului", se arată în motivarea instanței.

Citește și: Maia Sandu: Chișinăul va anunța în câteva zile soluția pentru deblocarea alegerilor din Găgăuzia

Anterior, legislativul de la Comrat decisese organizarea alegerilor pe 21 iunie 2026, însă autoritățile centrale susțin că această decizie contravine Codului electoral național în vigoare. Potrivit Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, Adunarea Populară a operat cu prevederi și structuri neconforme legii, inclusiv prin instituirea unei Comisii Electorale Centrale desființate în 2023 și utilizarea unor termeni inexistenți în legislația electorală națională.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter