TV Network
Canalele TVR
Dosare

Percheziții la două call-centre: 15 persoane au fost reținute pentru escrocherii online

post-img
Membrii grupării ar fi urmărit să obțină ilegal bani de la persoane, în special din Italia, Franța și Germania
Sursa foto: Poliția R. Moldova

15 persoane cu vârste cuprinse între 21 și 59 de ani au fost reținute pentru 72 de ore în urma unor percheziții desfășurate la două call-centre din Chișinău, suspectate de implicare într-o schemă de escrocherii cu investiții online. Potrivit poliției, gruparea ar fi înșelat persoane din mai multe țări europene, inclusiv Italia, Franța și Germania, promițându-le recuperarea banilor pierduți în urma unor investiții.

Potrivit unui comunicat al Poliției, oamenii legii au efectuat miercuri, 11 noiembrie, percheziții la două call-centre suspectate de implicare în schema infracțională. Acțiunile au fost desfășurate cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”.

Potrivit informațiilor preliminare, gruparea ar fi activat organizat, fiecare membru având un rol bine stabilit. Activitatea ar fi fost coordonată de un bărbat de 59 de ani, care ar fi supravegheat activitatea call-centrelor și ar fi asigurat funcționarea continuă a schemei.

Membrii grupării ar fi urmărit să obțină ilegal bani de la persoane, în special din Italia, Franța și Germania.

Schema ar fi funcționat prin contactarea persoanelor care pierduseră anterior bani în urma unor investiții pe diverse platforme financiare. Operatorii le-ar fi promis că pot recupera sumele pierdute, însă, pentru inițierea procedurii, le solicitau achitarea unor taxe în avans.

Ulterior, sub diferite pretexte, victimele ar fi fost determinate să transfere sume tot mai mari de bani, să-și vândă bunurile sau chiar să contracteze credite bancare pentru a achita presupusele servicii de recuperare a investițiilor.

În timpul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat mai multe probe, care urmează să fie examinate și care ar putea confirma implicarea persoanelor vizate în activitatea infracțională.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea eventualelor victime și documentarea întregii activități a grupării.

Cele 15 persoane beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter