Social

Sacrificarea porcului în ajun de Crăciun pe stil vechi - o tradiție vie și astăzi în satele basarabene

Sacrificarea porcului în ajun de Crăciun pe stil vechi

O vorbă din bătrâni spune că cine nu va avea carne de porc pe masa de Crăciun nu va avea un an îmbelşugat. Aşa că, în satele basarabene, sacrificarea godacului în ajunul sărbătorii pe stil vechi este o tradiţie care se păstrează din strămoşi. E un bun prilej pentru familie, prieteni şi vecini să se întâlnească şi să ciocnească o cană cu vin fiert în timp ce dau o mână de ajutor la pregătirea bucatelor.

BFCO


Anul acesta, soţii Maria şi Simion Tănachi, gospodari din satul Ciulucani, raionul Teleneşti, au crescut un porc de aproape 150 de kilograme. La sacrificarea lui au venit ajutoare de nădejde.

SIMION TĂNACHI gospodar: „Au venit băieţii, am unul în Cimişlia, unul în sat, am două în sat şi ne ajută, vin în fiecare an. Le mai dăm şi o bucată de carne. Noi suntem mulţumiţi, cam de două ori pe an tăiem un porc.

Gospodarul, în vârstă de 75 de ani, respectă cu stricteţe tradiţia străbună când vine vorba de pregătirea bucatelor de sărbătoare din carnea porcului crescut în bătătură.  

SIMION TĂNACHI gospodar:  Noi urmează să îl spintecăm, scoatem tot din el. Punem în ceaun şi facem friptură, apoi deja alegem, bucăţi de carne vor merge la slănină dar aici deja soţia hotărăşte, punem în bănci sau nu.

Şi pentru că munca să fie cu spor, gospodinele pregătesc un vin fiert gustos şi aromat.  


Izvarul  - aşa este obiceiul, oleacă e frig şi ar trebui să ne încălzim dar dacă să ne încălzim ar trebui o gură de carne, arsă, pârlită.


Copiii din familie s-au bucurat şi ei pentru că au putut să încalece porcul proaspăt sacrificat, aşa cum cere o altă tradiţie.

SIMION TĂNACHI gospodar: Asta e tradiţie... se spune în popor: suiţi repede să nu vină cineva să-l fure. Mă rog, e un lucru normal. Cât se înmoaie avem chip să bem un păharel de izvar.


SOFIA JULIETA TĂNACHI nepoată: Cred că această tradiţie e foarte frumoasă şi e un pic emonţionant pentru mine. Emoţionată pentru că pentru prima dată când eu participt la această tradiţie.


MARIA CEBOTARI nepoată: „Pentru mine această tradiţie e o petrecere cu bunicii, părinţii, cu neamurile şi ajut pe bunici dacă au nevoie. Eu am ajutat-o pe bunica, am mai dus sare, din astea.”

După câteva ore de muncă, toţi cei care au luat parte la acest adevărat ritual de Crăciun sunt invitaţi la "pomana porcului", o friptură gătită de gospodina casei.

MARIA TĂNACHI gospodină: „Porcul a fost tăiat, au adus carnea în casă, eu acum mă pregătesc să fac friptură, să primesc oamenii cu friptură.”

SIMION TĂNACHI gospodar: Binecuvântează, Doamne, masa. Poftă bună la toţi împreună, să servim un pahar de vin călduţ.

MARIA TĂNACHI gospodină: „Friptura  e gata, punem în farfurii să hrănim meşterii care au tăiat purcelul. Friptura a ieşit foarte bine.”

Creștinii ortodocși pe stil vechi celebrează Naşterea Domnului pe 7 ianuarie.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter