Social

Două centre noi de cercetare pentru medicină moleculară și personalizată la Universitatea „Nicolae Testemițanu” din Chișinău

video

Studenţii şi cercetătorii de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" din Chişinău beneficiază acum de două noi centre de cercetare, dotate la cele mai înalte standarde în domeniu. E vorba de Centrul de Medicină Moleculară şi Centrul de Medicină Personalizată, care dispun de aparatură performantă pentru investigaţii complexe în medicină.

Tatiana Măriţoi este cercetător ştiinţific la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu". Ea spune că cele două noi centre vor creşte calitatea cercetării medicale în Republica Moldova.


TATIANA MĂRIŢOI, cercetător ştiinţific: „Dacă e să vorbim despre procesarea iniţială a ţesuturilor dura deobicei 3-5 zile să scoţi o piesă la o coloraţie uzuală hematoxilină euzină. Acum avem programul care durează de la 8 la 12 ore. Acest utilaj ne dă posibilitatea să determin cu ce chimioterapie sau imunoterapie putem utiliza în tratamentul patologiei maligne.”


Noile laboratoare au fost dotate cu mobilier şi aparatură performantă pentru investigaţii complexe, iar unele dispun şi de camere video pentru implementarea conceptului de teleeducaţie. Pe baza acestor facilităţi au fost elaborate şi planuri de învăţământ la câteva programe noi de studii.


CRISTINA TROCIN, studentă USMF: „Suntem dotaţi cu aparate moderne care ne permit cuantificarea parametrilor biochimici şi vizualizarea în dinamică a acestora. Şi totodată ne ajută să ne dezvoltăm ca ţară cu posibilităţi ştiinţifice.”


DAVID VALERIU, şef, Laboratorul de Morfologie al Centrului de Medicină Moleculară: „Primul aparat îl vedeţi aici cu laminatorul cu procedura automată, unde, în final primim prin metoda de coloraţie, prin investigaţiile histologice, preparatul propriu zis a ţesutului biologic supus studiului. Sau, aici avem al doilea aparat pentru investigaţiile imunohistochimice.”


ADRIANA CAZACU, secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării: „Noi credem că aceste investiţii merită şi ele au impact. În acest an, în universităţile noastre avem cu 15% mai mulţi tineri înmatriculaţi decât în anul precedent. Ne propunem ca tinerii să fie implicaţi în activitatea de cercetare începând cu anii de studii. Constatăm în ultima perioadă şi o schimbare de paradigmă a cercetării.”


Cele două centre de cercetare medicală au fost înfinţate datorită proiectului "Învăţământul Superior din Moldova", implementat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în perioada 2020-2025. Iniţiativa e finanţată cu un împrumut de peste 2 milioane de euro de la Banca Mondială este de, iar contribuţia USMF este de peste 3 milioane de lei.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter