Un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, după ce ar fi violat și omorât cu cruzime o femeie care presta servicii sexuale contra plată. Pentru a ascunde urmele crimei, acesta ar fi încercat să însceneze un suicid și să inducă în eroare oamenii legii.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cazul a avut loc în februarie 2025, într-un apartament din Chișinău. Tânărul ar fi violat femeia, iar ulterior, în urma unui conflict, ar fi omorât-o prin sugrumare.
După crimă, pentru a face să pară că femeia s-a sinucis, bărbatul i-ar fi provocat tăieturi la mână cu un obiect tăietor-înțepător. Acesta ar fi inundat apoi apartamentul și ar fi curățat suprafețele cu spirt și alte soluții, încercând astfel să șteargă urmele infracțiunii.
Ulterior, tânărul ar fi părăsit Republica Moldova folosind un pașaport fals. Acesta a fost însă identificat și repatriat dintr-o țară a Uniunii Europene.
Pe parcursul urmăririi penale și al procesului de judecată, inculpatul nu și-a recunoscut vina.
Instanța i-a aplicat o pedeapsă de 23 de ani de închisoare, care urmează să fie executată într-un penitenciar de tip închis.
Sentința poate fi contestată prin apel.