Inspectoratul Național al Poliției demonstrează că organizația criminală „Șor” constrânge persoane să participe la un protest planificat pentru sâmbătă. Cetățenii care au luat parte anterior la astfel manifestații primesc mesaje audio și text prin care sunt intimidați să vină la acțiunile ilegale planificate în Chișinău.
Persoanele intimidate sunt îndemnate de oamenii legii să apeleze de urgență la Poliție, pentru a le fi asigurată securitatea și a fi documentați cei care încalcă legea.
Într-o postare publicată pe rețelele de socializare ale Poliției Naționale, sunt prezentate mostre de mesaje de intimidare la adresa persoanelor în cazul în care acestea refuză să dea curs apelului organizației criminale.
„Orice absență nemotivată și necoordonată direct cu mine a unui președinte al organizației teritoriale va fi tratată corespunzător! Și vă rog să nu aveți apoi supărări pentru eventuale măsuri luate de conducere! De asemenea, vreau să subliniez că prezența întregii structuri pe care o conduceți este de asemenea strict obligatorie. Dacă toate categoriile de oameni și simpatizați nu vor fi prezenți conform planului, înseamnă că aceștia nu există!”, se spune într-un asemenea mesaj distribuit se pare că pe un grup pe Telegram.
Într-un alt mesaj, se spune că „fiecare activist trebuie să aibă cel puțin patru simpatizanți”.