18 şcoli din şase raioane sunt printre puţinele din Republica Moldova care oferă sprijin şi asistenţă copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, datorită unui amplu proiect al Organizaţiei „Copil, Comunitate, Familie”. Acestea au fost dotate cu spaţii şi echipamente senzoriale pentru cei 340 de copii, care frecventează instituţiile. Astăzi, au fost prezentate rezultatele proiectului şi priorităţile pentru următorii ani în domeniul incluziunii.
Nadejda Rusu, din satul Pârliţa, raionul Ungheni, este mama unui băiat de 11 ani, diagnosticat cu tulburare de spectru autist. În şcoala pe care o frecventează a fost amenajat un spaţiu modern cu echipamente senzoriale, necesare pentru dezvoltarea copilului.
NADEJDA RUSU, părinte: Când am început să frecventăm această şcoală, aveam eu ca părinte o frică pentru că mă temeam că nu va reuşi, nu va fi acceptat, nu va fi înţeles, dar deja avem succes. Suntem în clasa a cincea, am fost foarte bine primiţi, încurajaţi, susţinuţi. Într-adevăr să faci o terapie undeva costă foarte mulţi bani şi timp, dar ca să faci bani trebuie să munceşti.
Pe lângă spaţiile senzoriale pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, au fost elaborate două ghiduri pentru specialişti şi au avut loc activităţi şi ateliere în domeniul sprijinirii copiilor cu copiilor cu cerinţe educaţionale speciale.
NADEJDA BEGUN, psiholog, IP Gimnaziul "Mihai Viteazul" or. Străşeni: Activez de 17 ani şi vreau să zic că datorită camerelor senzoriale de care noi am beneficiat în urma proiectului, avem foarte multe schimbări. Copiii vin cu motivaţie mai crescută la şcoală de aceea că pentru ei învăţarea nu este doar banca şi scaunul personal, dar este şi un spaţiu de relaxare, un spaţiu de recreere. Avem diverse instrumente, diverse metode să vrea să vină la şcoală, să vrea să interacţioneze cu noi într-un mod mai creativ.
DIANA DOSCHINESCU, logoped, SAP Drochia: Schimbările sunt foarte vizibile la copii, indiferent că este copil tipic sau copil cu dizabilitate. În timpul activităţilor în primul rând, copiii sunt mai implicaţi, mult mai motivaţi şi mult mai cointeresaţi de activităţile pe care le propunem noi. Dacă vorbim de copiii cu dizabilităţi severe este şi un mediu motivaţional şi un mediu de relaxare.
LILIANA ROTARU, director, Organizaţia "Copil, Comunitate, Familie": Fiecare specialist a fost ajutat să înţeleagă nevoile individuale ale copiilor şi să potrivească cel mai bine echipamentul. Mândria noastră este că am reuşit să aducem părinţii în această discuţie. Fără participarea prăinţilor, rezultatele pentru copii sunt limitate. Acolo unde există un gen de confruntare între părinţi şi şcoală, cel mai mult suferă copilul.
Proiectul "Participăm acum! Îmbunătăţirea oportunităţilor de participare a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi în sistemul de educaţie din Republica Moldova" a fost implementat în perioada martie 2023- iunie 2025. Bugetul total a fost de 788 de mii de euro. Iniţiativa a fost implementată de ССF Moldova, în parteneriat cu Childfund Germania, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi ANACEC.
REDACTOR: MĂDĂLINA COCIU