TV Network
Canalele TVR
Social

Când ar putea începe restaurarea Arcului de Triumf din Chișinău?

post-img
imagine simbol

Restaurarea Arcului de Triumf din Chișinău ar putea începe în primăvara anului 2027, după ce monumentul și terenul aferent vor fi trecute în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Culturii. Dan Suruceanu, ministrul Culturii, a declarat jurnaliștilor după ședința Guvernului, că această etapă administrativă este esențială pentru deblocarea fondurilor și lansarea proiectului de renovare.

„Acum se finalizează procesul de delimitare a terenului, după care vom putea începe acțiunile din partea Ministerului Culturii”, a declarat ministrul.

Prima etapă va consta în realizarea unei expertize tehnice a monumentului și elaborarea studiului de fezabilitate. Ulterior, va fi întocmit și aprobat proiectul de restaurare, vor fi obținute toate actele urbanistice necesare și vor fi estimate costurile lucrărilor.

Potrivit ministrului, toate aceste proceduri tehnice și administrative urmează să fie încheiate până la sfârșitul anului 2026.

În anul 2027, autoritățile vor lansa procedurile de achiziții publice și vor selecta antreprenorul care va executa lucrările. Dacă termenele vor fi respectate, restaurarea propriu-zisă ar putea începe în lunile martie–aprilie 2027.

Dan Suruceanu a precizat că, pe lângă fondurile prevăzute în bugetul de stat, există și interes din partea sectorului privat de a contribui la finanțarea proiectului. Anterior, un antreprenor din Chișinău specializat în prelucrarea pietrei și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la restaurarea monumentului.

Ministerul Culturii estimează că lucrările de restaurare a Arcului de Triumf ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului 2027.

Arcul de Triumf a fost proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zaușkevici în 1841, care a luat drept model construcții similare din Roma (Italia). Monumentul are o înălțime de 13 metri și este ornamentat în stil corintic.

De mai mulţi ani, Arcul de Triumf este lăsat de izbelişte, iar astăzi a ajuns să degradeze văzând cu ochii: fundaţia coloanelor se măcinată, iar pietrele din calcar se desprind tot mai ușor.

Pe unul dintre pereţii monumentului, pe o tablă din metal, stă scris că ultima restaurare s-a făcut în 1973, adică acum jumătate de secol.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter