Recomandări

Obiectiv Comun. 75 de ani de la cel de al doilea val de deportări din Basarabia

post-img
Obiectiv Comun

Acum 75 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, a avut loc cel de-al doilea val de deportări, cel mai mare, din Basarabia. A fost o „operațiune” planificată din timp, regimul sovietic deportând peste 35 de mii de români basarabeni. În pofida vitregiei sorţii, atitudinii denigratoare a autorităţilor şi a semenilor în perioada sovietică, datele atestă că pentru mulţi dintre deportaţi represiunile au însemnat, la propriu şi la figurat, acel exerciţiu de activizare a rezistenţei în scopul de a supravieţui.

Valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului comunist, drama familiilor celor deportați şi rememorarea evenimentelor sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.

Invitații ediţiei sunt: ION XENOFONTOV - istoric; LARISA TUREA - critic de teatru.

Moderator - Dana Ciobanu, producător - Elena Guțu. 

Emisiunea Obiectiv Comun este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 17.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter