Termoelectrica S.A. a venit cu precizări oficiale după apariția în spațiul public a unor facturi ridicate la energia termică aferente lunii decembrie 2025, care au generat nemulțumiri în rândul consumatorilor din municipiul Chișinău.
Reprezentanții companiei subliniază că facturile reflectă consumul total de energie termică, care include atât încălzirea locuinței, cât și prepararea apei calde menajere. Aceste două componente sunt indicate separat în factură, aspect omis în unele mesaje apărute în spațiul public. Potrivit Termoelectrica, acest mod de prezentare nu presupune majorări de tarif și nu indică o facturare exagerată, ci respectă metodologia legală aplicată tuturor consumatorilor.
Un factor important care a influențat valoarea facturilor îl reprezintă perioada de facturare, care pentru luna decembrie 2025 a fost de 32 de zile (27 noiembrie – 29 decembrie 2025), conform datelor înregistrate de contoarele de bloc.
Totodată, compania precizează că informațiile privind compensațiile pentru energie termică nu sunt reflectate în factură, întrucât acestea sunt gestionate exclusiv de autoritățile competente. Termoelectrica nu deține date despre eligibilitatea sau categoria de compensație a fiecărui consumator, iar sumele facturate reprezintă valoarea integrală a serviciilor prestate.
În ceea ce privește livrarea agentului termic, Termoelectrica menționează că temperatura este reglată în funcție de temperatura aerului exterior, conform graficului aprobat de Ministerul Energiei, iar situația este monitorizată zilnic pentru a asigura un regim optim de furnizare.
Compania mai reamintește că tariful la energia termică nu a fost modificat. Ultima ajustare a fost aprobată de ANRE la 3 ianuarie 2025, în valoare de 2.510 lei/Gcal (fără TVA), și a rămas neschimbată pe parcursul întregului an 2025.
Diferențele dintre facturi pot apărea și din cauza stării tehnice a blocurilor, precum lipsa izolației termice, uși și ferestre neizolate sau modificări neautorizate ale sistemelor de încălzire. Din acest motiv, consumul poate varia semnificativ de la un bloc la altul, chiar și pentru apartamente similare.
Termoelectrica încurajează locatarii să colaboreze cu gestionarul fondului locativ pentru reglarea consumului la nivel de bloc și pentru prevenirea supraconsumului.
Pentru informații suplimentare, consumatorii pot apela Serviciul Comercial al companiei la 022 447 447.