Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reacționat la cazul de delapidare a fondurilor destinate proiectelor de infrastructură, în care au fost reținute mai multe persoane. Într-o declarație pentru NewsMaker, șeful Legislativului a avertizat că cei implicați vor răspunde penal în baza noilor prevederi privind delapidarea fondurilor europene.
„Sunt astfel de indivizi care cred că sunt inamovibili și pot fura din banul public. Atenție, dacă până nu demult era doar codul penal care prevedea pedepse pentru delapidări, acum noi am mai introdus o sancțiune în cazul delapidării fondurilor europene”, a spus Igor Grosu.
El a subliniat că persoanele vizate trebuie să explice cum au fost recepționate lucrări neconforme, fie că este vorba despre drumuri sau apeducte, și a acuzat că unii ar fi "închis ochii pentru bani" la nereguli. „Verificările vor fi mai riguroase", a avertizat președintele Parlamentului.
Grosu a făcut apel și la cetățeni: „Orice ban furat din drum, apeduct sau gazoduct vă pune în pericol pe voi, cei care beneficiați de aceste investiții", a spus acesta.
Pe 23 februarie s-au făcut peste 40 de percheziții, iar cinci persoane au fost reținute într-un dosar de delapidare a fondurilor naționale și externe destinate construcției drumurilor, rețelelor de apeduct și de canalizare.
Citește și: Cinci persoane reținute în urma schemei furtului de bani pentru drumuri și apeducte
Patru agenți economici implicați în dosarul de corupție privind proiecte de infrastructură au primit câte 30 de zile de arest preventiv.
Descinderile s-au desfășurat la mai multe primării din centrul și sudul Republicii Moldova. În anchetă sunt vizați administratorul unei firme și ingineri din cadrul unei companii care a câștigat concursul de achiziții publice pentru construcția rețelelor de alimentare cu apă și canalizare. Lucrările au fost finanțate prin programul SATUL EUROPEAN 2024-2028.
Potrivit autorităților, administratorul și inginerul ar fi oferit bani membrilor comisiilor de recepție a lucrărilor, unor angajații a Inspectoratului Național pentru Supraveghire Tehnică, șefilor de șantieri, proiectanților, primarilor și altor persoane implicate în proiect pentru ca aceștia să semneze documentele finale. În acte au fost incluse lucrări care în realitate nu au fost executate.
De asemenea a fost documentat un caz de transmitere a 3500 de euro administratorului unei companii și subalternului său, care ar fi pretins că au influență asupra unor angajați din instituții publice pentru a-i determina să nu inițieze cauze penale într-un dosar privind încălcarea regulilor de protecție a muncii.