La mai bine de un an de la lansarea sistemului MIA Plăți Instant în Republica Moldova, Banca Națională a Moldovei anunță extinderea acestei metode pentru achitarea plăților către instituțiile guvernamentale (Person to Government). Astfel, pe lângă transferurile dintre persoane fizice și plățile către comercianți, cetățenii vor putea acum face plăți prin MIA și către instituțiile publice.
„Plățile către instituțiile publice se pot face prin acest sistem rapid, ieftin și sigur. Vom avea circa 120 de entități publice care vor putea primi plăți prin acest sistem. Asta înseamnă că pentru clienți, pentru cei care folosesc MIA în relații cu statul, vor fi costuri zero. Este vorba despre servicii, servicii comunale, impozite, taxe locale, taxe către bugetul general, amenzi, toate aceste plăți pe care le facem astăzi prin alte sisteme de plată, le putem face prin MIA”, a explicat guvernatoarea BNM Anca Dragu în cadrul unui interviu pentru TVR Moldova.
De asemenea, plățile către instituțiile publice vor putea fi făcute și de către agenții economici. În acest sens, guvernatoarea îndeamnă agenții economici care încă operează cu cash să aibă încredere în sistemul de plăți MIA și în profesioniștii care au dezvoltat acest sistem. „Să înțeleagă că este un sistem ieftin și sigur, care le poate face businessul mai competitiv, mai aproape de clienții lor”.
Guvernatoarea BNM susține că sistemul de plăți MIA a înregistrat un succes extraordinar de la lansarea sistemului, în martie 2024, și până astăzi.
„Moldovenii au constatat că pot transfera ușor, rapid și foarte ieftin sume de bani și pot efectua plăți de mică valoare. Avem 670.000 de utilizatori. 670.000 de moldoveni au decis că este foarte sigur să plătești prin MIA decât să plătești prin alte sisteme sau să plătești cash. Se produce o mutare de la plățile cash, care sunt mai puțin sigure, la plățile instant prin MIA. De la lansare avem 9 milioane de tranzacții și circa 8 miliarde de lei în aceste tranzacții”, a precizat guvernatoarea.
„Prin această aplicație poți să verifici întotdeauna ce plăți ai făcut, să ții cumva sub control cheltuielile. Întotdeauna ai posibilitatea să verifici ce ai plătit și cui ai plătit”, mai spune guvernatoarea BNM.
La capitolul siguranță, guvernatoarea spune că, până astăzi, nu a fost înregistrat niciun caz de fraudă prin sistemul de plăți MIA, însă face apel la atenție sporită: „În general, trebuie să fim atenți cine ne cere să plătim, ce, și cât, și unde. Trebuie să menținem un nivel de alertă vizavi de plățile pe care le efectuăm”.