Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile.
Horst Koehler 'a murit în această dimineață devreme la Berlin', 'după o maladie scurtă și gravă', 'înconjurat de familie', a transmis președinția germană
Președintele Frank-Walter Steinmeier i-a adus un omagiu predecesorului său într-un mesaj adresat văduvei lui Koehler, Eva Luise Koehler, transmite dpa. Steinmeier l-a descris pe Koehler drept 'un noroc pentru țara noastră', potrivit Agerpres.
'Nu putem decât să fim profund recunoscători că am putut să-l avem pe Horst Koehler drept al nouălea președinte al Republicii Federale Germane. El a avut foarte multe de oferit țării acesteia', a scris Steinmeier.
Ales la 23 mai 2004 și confirmat în funcție pentru un al doilea mandat cinci ani mai târziu, Koehler a demisionat pe neașteptate la 31 mai 2010.
El a fost primul președinte care a preluat funcția fără să aibă o afiliere politică. Koehler și-a început cariera ca funcționar public în Ministerul Economiei în 1976, după studii economice, ajungând la funcția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor în 1990.
A fost principalul negociator al Germaniei în perioada premergătoare Tratatului de la Maastricht din 1992, care a dus la crearea monedei euro.
În 1993, Koehler a trecut în sectorul privat, deținând funcția de președinte al asociației puternicelor bănci de economii din Germania, fiind ulterior numit președinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în Londra. În 2000, a devenit director general al Fondului Monetar Internațional (FMI).
Ales prima dată în 2004, pentru a-i urma lui Johannes Rau în funcția de președinte, Koehler a fost reales în 2009. Demisia sa, un an mai târziu, a fost un șoc și este unică în istoria recentă a Germaniei.
Aceasta a survenit după o remarcă nefericită într-un interviu radiodifuzat cu privire la participarea Germaniei la războiul din Afganistan, în care a legat desfășurarea armatei germane de interesele economice ale țării. El a fost criticat pentru această abordare, deși a negat acuzația. Însă poziția sa a fost afectată iremediabil și a suferit consecințele, comentează dpa.
În calitate de președinte, Koehler a luat decizii controversate, scrie dpa, refuzând uneori să semneze acte normative, așa cum prevede Constituția. Rolul său în mașinațiunile de dizolvare a parlamentului în avantajul cancelarului de atunci, Gerhard Schroeder, în 2005, a fost considerat controversat la acea vreme.
Kohler a fost un susținător fervent al Africii în timpul carierei sale politice și a fost trimis special al ONU pentru Sahara de Vest între 2017 și 2019. După demisia sa, Koehler s-a ținut departe de politica internă, dar a condus un consiliu privind schimbările climatice.
În Germania, funcția de președinte are doar un rol reprezentativ și, prin urmare, puțină putere.