Politic

Alegerile locale generale, ignorate de locuitorii din opt sate. În comuna Salcia, raionul Taraclia, au mers la vot doar 18 cetățeni

Alegerile locale generale, ignorate de locuitorii din opt sate. În comuna Salcia, raionul Taraclia, au mers la vot doar 18 cetățeni

Alegerile locale generale de duminică au fost practic ignorate de oamenii din opt sate din Republica Moldova. În aceste localităţi nu a fost întrunită rata minimă de participare şi urmează să fie organizate scrutine repetate. De departe, cei mai pasivi au fost locuitorii din comuna Salcia, raionul Taraclia. Din cei peste 250 de alegători înscrişi în listele electorale, au ieşit la vot doar 18.

BFCO

Fiecare scrutin din Salcia, o localitate mică din sudul Republicii Moldova, era o adevărată sărbătoare pentru cei peste 250 de săteni. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat ieri, când prin secţia de votare a suflat vântul, ne spune primarul localităţii.

„Am avut senzaţia că satul parcă a murit şi nu au mai rămas în localitate”.



În lupta pentru funcția de primar s-au înscris, inițial, doi candidați - unul din partea Partidului Socialiștilor și altul de la Partidul Șansă. Ultimul a fost însa scos din cursă după decizia Comisiei pentru Situații Excepționale de la Chișinău. Primii alegători s-au prezentat la urne după prânz. Până seara, abia de s-au adunat 18 persoane, inclusiv singurul candidat rămas în cursă, şi familia sa. În cele din urmă, doar 13 voturi au fost validate. Oamenii din sat spun că au boicotat alegerile pentru că nu au încredere în candidatul de la PSRM.


„Nu-mi place acest om. Şi cel mai probabil, oamenii din sat sunt de aceeaşi părere. Totuşi, pentru ca să fii primar trebuie să dai dovadă de o mare responsabilitate. Trebuie să lucrezi, să ai cunoştinţe. Această funcţie nu este pentru ea (n.r. candidat PSRM)”.

BFCO



Valentina Trifonoglo, singurul candidat la funcţia de primar al comunei Salcia, spune că a rămas dezamăgită de rezultatele alegerilor. E supărată pe locuitori, dar mai cu seamă pe rudele sale, care nu au susţinut-o şi au boicotat alegerile.  


VALENTIAN TRIFONOGLO, candidat la funcţia de primar al comunei Salcia: „Pur şi simplu nu-mi este plăcut. De la oamenii din sat, de la vecini, chiar şi rude, nu m-am aşteptat de la ei la aşa ceva.
- Chiar şi rudele dvs nu au ieşit la votare?
- Da. De exemplu sora soţului meu, fratele soţului. Ei nici nu au venit să voteze”.


Pentru că rata de participare a fost de nici 25 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, în comuna Salcia urmează să fie organizate alegeri repetate. Oamenii cred că şi a două încercare va eşua. Grav e că în sat nu sunt candidaţi potriviţi, susţin localnicii. Între timp, interimatul şefiei Primăriei Salcia va fi asigurat de fostul ales local, care a decis să se retragă.  Potrivit Comisiei Electorale Centrale, din cele opt localităţi din ţară unde localnicii au ignorat scrutinul şi vor fi organizate alegeri repetate, în două nu există niciun candidat la primarie. Acum, autorităţile caută soluţii. Au fost însă localităţi cu o prezenţă masivă la vot. Un exemplu e satul Pocrovca din raionul Donduşeni, unde au au votat peste 78 la sută din numărul totat al alegătorilor.


Ivan Volosin, membru CEC satul Pocrovca: „Oamenii mereu s-au prezentat în număr mare la votare. Avem dezvoltat simţul responsabilităţii. Indiferent că sunt pro sau contra, oameni vin şi îşi exercită drreptul la vot”.


„Desigur că am fost la votare, suntem cetăţeni responsabili, dacă trebuie de mers, mergem. Pentru ce mai sunt alegeri? Oamenii trebuie să meargă să-şi exprime opinia”.



Pentru organizarea alegerilor locale generale din Republica Moldova, din bugetul de stat s-au alocat în jur 178 de milioane de lei.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter