Expoziția "Tezaurul Băncii Naționale a României trimis la Moscova și nerecuperat – o creanță de un secol" a fost inaugurată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Sunt prezentate documente și imagini din arhivele românești și rusești, care ilustrează confiscarea de către bolsevici a Tezaurului României. Acesta include peste 90 de tone de aur, care au fost trimise pentru păstrare în Rusia în timpul Primului Război Mondial.
Expoziția oferă vizitatorilor o privire detaliată a poveștii Tezaurului si consecințele asupra economiei românești.
SILVIA CORLĂTEANU-GRANCIUC, istoric: „Într-o situație în care războiul se află sub coastele noastre, iar Rusia subliniază din nou ideea că este o țară agresor, ceea ce a făcut în 1916 și ulterior nu poate fi justificat în niciun fel”/
BRĂNDUŞA COSTACHE, șef serviciu Arhivă, Banca Naţională a României: „De asemenea, am încercat să arătăm în această expoziție că, deși au avut loc câteva restituiri de-a lungul timpului, niciun gram din aurul Băncii Naționale nu s-a întors în țară”.
Documentele expuse provin și din lucrările istoricului Cristian Păunescu și ale profesorului Ilie Schipor, autorul lucrării "Destinul Tezaurului României". Lucrările au fost traduse în limba engleză și trimise la biblioteci importante, inclusiv la Biblioteca Congresului din Statele Unite, pentru a atrage atenția internațională asupra acestui subiect.
CRISTIAN PĂUNESCU, consilier al Guvernatorului BNR: „Tocmai ne-am întors de la Washington, D.C. și vom continua să promovăm tezaurul României în fața opiniei publice. Avem un optimism prudent privind evoluțiile favorabile viitoare”:
Evenimentul este organizat de Banca Națională a României și Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" la Chișinău.
MONICA BABUC, director, Institutului Cultural Român de la Chișinău: „Cu fiecare pas în care golurile din istoria românilor sunt completate, ne apropiem nu doar de o înțelegere mai profundă a trecutului nostru, ci și de soluționarea multor probleme care s-au ivit de-a lungul acestei istorii”:
Ieri, la Academia de Științe a Moldovei a avut loc și o masă rotundă pe tema Tezaurului României.
ANATOL ȚĂRANU analist politic: „Problema tezaurului românesc este o problemă spinoasă care de mai mulți ani determină mai multe nuanțe ale relațiilor ruso-române și până astăzi această problemă nu și-a găsit o soluționare. Și noi, care de fapt suntem cel de-al doilea stat românesc avem tangențe cu ceea ce se numește tezaurul nostru național. Cred că opinia publică din RM va primi informații noi despre faptul cum derulează procesul de restituire a tezaurului național”.
ALEXANDRU ARSENI, semnatar al Declaraţiei de Independenţă: „Afectează integritatea și complexitatea națiunii, deoarece, prin definiția sa, tezaurul nu reprezintă doar o valoare bănească, ci și o valoare spirituală”.
Tezaurul Băncii Naționale a României, cu peste 90 de tone de aur fin, a fost evacuat în Rusia în 1916-1917, împreună cu tezaurele Băncii Naționale, ale Casei de Depuneri, ale băncilor private și instituțiilor publice, bijuteriile Coroanei și cele mai valoroase obiecte de artă din muzee.