Politic

Peste 800 de observatori Promo-LEX vor monitoriza alegerile din 28 septembrie

Peste 800 de observatori Promo-LEX vor monitoriza alegerile din 28 septembrie

Alegerile parlamentare din 28 septembrie vor fi monitorizate de cei peste 800 de observatori din partea organizaţiei Promo-LEX. Astăzi, asociaţia a lansat Misiunea de observare, dar şi primul raport de monitorizare care vizează tendinţele din perioada preelectorală.

Raportul Promo-LEX mentionează că scrutinul din toamnă va fi dominat de exploatarea tensiunilor geopolitice din societate, dar şi de diverse strategii de polarizare. Totodată, asociaţia a observat că mai multe partide şi potenţiali concurenţi electorali desfăşoară deja activităţi de promovare cu tentă electorală, deşi campania începe abia pe 29 august.


NICOLAE PANFIL, şeful Misiunii Promo-LEX: Folosindu-se inclusiv de faptul că este cunoscută data alegerilor observăm cum unele partide politice încearcă să scoată deja public anumite informaţii despre potenţialii candidaţi, se încearcă un start mai devreme a perioadei electorale. Deasemenea în raport am reflectat şi câteva cazuri de utilizare a resurselor administrative deja la această etapă.


MIHAELA DUCA, şefa echipei Analiză şi Cercetare, Promo-LEX: În privinţa discursului de ură trebuie să menţionăm că alegerile parlamentare din 28 septembrie reprezintă al treilea scrutin desfășurat după introducerea, în 2022, a sancțiunilor pentru discursul de ură și instigare la discriminare sau violență pe motiv de prejudecată. Vedem că numărul plângerilor privind potenţialele cazuri de discurs de ură şi instigare la discriminare în perioada electorală adresate IGP sunt în descreştere.


Tradiţional, pe parcursul misiunii vor fi publicate patru rapoarte intermediare și un raport final. În ziua alegerilor, vor avea loc conferințe de presă și vor fi emise comunicate privind desfășurarea votării. Aceasta este a 30-a misiune de observare organizată de Promo-LEX, începând din 2009.


REDACTOR: MĂDĂLINA COCIU

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter