Un tânăr de 22 ani din Telenești, student la economie și finanțe, a fost condamnat la șapte ani închisoare pentru trafic de droguri.
Potrivit PCCOCS, acesta a fost reținut în 2021, cu 60 pliculețe de drog sintetic de tip PVP în buzunare. Suplimentar, la domiciliul acestuia din Chișinău au fost ridicate alte peste 100 g de același tip de droguri.
Prin urmare, tânărul originar din Telenești, în perioada pandemiei Covid-19 era student la economie și finanțe. Acesta avea rolul de ambalare a drogurilor în pliculețe și livrare în ascunzișurile din Chișinău, pentru care să fie preluate de către clienți. Potrivit declarațiilor inculpatului, pentru fiecare pliculeț livrat, acesta era remunerat cu a câte trei dolari (cu 10-20 pliculețe livrate pe zi).
După reținerea tânărului în noiembrie 2021 de ofițerii INI, tânărul a fost plasat în arest preventiv. Acum, suplimentar pedepsei cu închisoarea pentru 7 ani, instanța de judecată a dat curs solicitării procurorului PCCOCS, care a solicitat confiscarea sumei de 10 000 lei ridicate de la acesta și contravaloarea celor peste 50 000 primiți pe contul bancar (pe care tânărul îi cheltuise, până la reținere), proveniți din vânzarea de droguri.