Acțiuni de amploare ale polițiștilor în București, Ilfov, Prahova si Dâmbovița. Aceștia au prins în trafic 20 de persoane care fac parte din grupul condus de Horațiu Potra, fost membru al Legiunii Străine, susținător al lui Călin Georgescu. Surse judiciare susțin că toți veneau spre București, iar in mașinile in care se aflau au fost găsite arme, cuțite si alte obiecte interzise. Doi dintre șoferi au ieșit pozitiv la testele pentru droguri. Printre cei duși la audieri se află chiar liderul grupului, Horațiu Potra, cel care conducea in Congo o armată de mercenari. Acțiunile au loc în contextul în care astăzi susținătorii lui Calin Georgescu și ai AUR au mers la secțiile de votare, pentru a cere redeschiderea lor.
În jurul orei 2 noaptea poliţiştii au oprit în trafic, în Bucureşti, Otopeni și în alte localități din Dâmbovița și Prahova, 7 maşini care aparţin unor apropiaţi ai lui Horaţiu Potra. Fost membru al Legiunii Străine, susținător declarat al lui Călin Georgescu și lider al mercenarilor români care au luptat în Congo, Potra a fost dus de poliţişti la audieri, după ce în mai multe maşini au fost găsite arme şi echipamente interzise de lege.
În maşina în care era Potra a fost găsit un pistol, arme albe, dar şi bani: aproape 25 de mii de lei, peste 5 mii de dolari şi alte sume în euro, coroane ceheşti și franci congolezi.
2 șoferi au fost testați pozitiv la substanțe interzise.
13 persoane au fost duse la audieri la IPJ Ilfov. Alte audieri au loc la Poliţia din Prahova. Potrivit unor surse, pe grupurile mercenarilor români care au activat în Congo au apărut mesaje prin care erau chemaţi, la ora 13, la un protest paşnic în faţa Catedralei Neamului din Bucureşti.
Horaţiu Potra a luptat cinci ani in Legiunea Străină, a fost gardă de corp şi instructor în 8 ţări din Africa. În urmă cu mai bine de 20 de ani, Potra era şeful gărzilor de corp ale preşedintelui Republicii Centrafricane. A lucrat şi pentru miliardarul australian de origine română Frank Timis.
Anul trecut, jurnaliştii de la Deutsche Welle l-au acuzat de legături cu mercenarii ruşi din gruparea Wagner. Recent Potra şi-a declarat susţinerea politică pentru candidatul Călin Georgescu. De altfel, din echipa de protecţie a acestuia fac parte foşti luptători din Legiunea Străină, pe care Georgescu i-a preferat în locul agenţilor SPP puşi la dispoziţia candidaţilor la funcţia de şef al statului.
Poliţiştii au deschis dosare penale pentru „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” și „operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.