O nouă reţinere în dosarul evadării unei femei din Penitenciarul nr. 13 din Chişinău. Este vorba despre un angajat al Ministerului de Interne, suspectat că ar fi ajutat-o pe deţinută. Bărbatul, care lucra în calitate de poliţist, se află acum în izolator pentru 72 de ore.
Informaţia a fost confirmată pentru TVR MOLDOVA de reprezentanţii Procuraturii Generale. Anterior, în acelaşi caz a fost arestat preventiv şi un angajat al Penitenciarul numărul 13. A fost pornită o anchetă internă, iar pe durata investigaţiilor, conducerea penitenciarului a fost suspendată din funcţie.
Femeia de 23 de ani, originară din Ucraina, a evadat în data de 5 iunie şi încă nu a fost găsită. Ea a reuşit să fugă după ce a forţat gratiile de la o fereastră din blocul administrativ, unde lucra. Potrivit oamenilor legii, ea s-ar afla în regiunea transnistreană.
Femeia se afla în spatele gratiilor de două luni şi era condamnată la cinci ani de închisoare pentru escrocherie. Persoanele care au informaţii despre locul aflării acesteea sunt rugate să sune la 112.
REDACTOR: ANGELINA UNGUREANU