Actualitate

20 septembrie - Ziua Internațională a Păcii. Istoricul Ion Varta: Războiul din Ucraina este absurd și nejustificat

post-img
Ion Varta

Astăzi, 20 septembrie, este marcată Ziua Internațională a Păcii, un prilej să medităm ce înseamnă pacea în zilele noastre, și cât costă ea. În contextul a tot ce se întâmplă în lume și, mai ales, în regiune, pacea este o necesitate pentru viitorul nostru comun. La acest subiect, am discutat cu Ion Varta, doctor în științe istorice, care se află acum la Iași.

ZFR

Potrivit doctorului în științe istorice Ion Varta, omenirea nu a reușit să tragă învățăminte din evenimentele din istorie, astfel am ajuns, chiar și în zilele noastre, în mileniul al treilea, să fim martori la războaie crunte, inclusiv un război „absurd și nejustificat” pornit de Rusia în Ucraina.

„Eu nu mă pot obișnui cu această idee că în  Europa  se produce această dramă cumplită, această omucidere în masă, din cauza unor manifestări halucinante ale unui specimen care consideră că așa ar trebui să soluționeze o problemă. Iată avem această dramă cumplită care nu știm când se va termina”, spune Ion Varta. 

„Lumea de bună credință așteaptă cu respirația  întretăiată ca să se încheie odată și odată această tragedie cumplită prin care i-a fost dat să treacă poporul ucrainean”, conchide istoricul.


author-img_1

Lidia Gorka

Reporter