Actualitate

Alegeri prezidențiale în România. Cum votează diaspora din R. Moldova

Alegeri prezidențiale în România. Cum votează diaspora din R. Moldova

Astăzi este ultima zi în care basarabenii cu cetăţenie română sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Secţiile de vot s-au deschis la ora 7:00 şi se vor închide la ora 21:00. Comparativ cu primele două zile, astăzi prezenţa la urne a fost mai mare. Până la ora 18:00, au votat peste 74 de mii de persoane.

La secţia de votare 617, din Chişinău, aflată la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat a Moldovei, alegătorii au început să vină în număr mai mare către amiază.


„Sunt cetăţean al României şi al Moldovei şi sunt răspunzător şi de situaţia din România, aşa că nu sunt indiferent. Sănătate, înţelegere între popoare. Să aibă copiii un viitor fericit şi nepoţii noştri, la fel, asta e principalul. Eu am votat pentru un preşedinte al României care va depune un efort pentru dezvoltarea şi prosperitatea ţării, atât a României cât şi a Republicii Moldova şi sperăm că va fi într-un ceas bun şi cu mult noroc şi succes. Pentru o schimbare, evident. Schimbarea este importantă şi pacea, dar şi un preşedinte care să susţină aderarea noastră a Moldovei în UE, asta e tot”.


La aceeaşi secţie de vot i-am surprins şi pe băieţii din trupa Subcarpaţi, din România, care susţin astăzi un concert la Chişinău. Ne-au mărturisit că au ţinut neapărat să voteze pentru că le pasă de viitorul ţării.


MARIUS ANDREI ALEXE, solist, trupa "Subcarpaţi": „Mi s-a părut o chestie interesantă să votăm pentru prima dată în deplasare. Avem astăzi concert. Aşa s-a nimerit să fie în aceeaşi zi cu alegerile. Am venit, sunt cu toată brigada aici, cu toată trupa. Am zis că dăm o fugă de dimineaţă şi după mergem la o probă de sunet. Încercăm cu coarba să facem loc la o speranţă de mai bine”.


În Republica Moldova, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România sunt deschise 59 de secţii de vot, dintre care 16 în municipiul Chişinău. În cazul în care nici unul din cei 14 candidați nu va obține peste 50% din sufragii, va fi organizat și turul II, pe 8 decembrie.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter