Românii votează, duminică, 24 noiembrie, pentru alegerea viitorului preşedinte. 14 candidaţi sunt pe buletinul de vot. În diaspora procesul de vot a început de vineri.
UPDATE: Peste 9,4 milioane de cetățeni români și-au exercitat dreptul la vot până la ora 21:00, reprezentând 52,4 % din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri, până duminică, la ora 21.00, s-au prezentat la urne peste 795.962 de cetăţeni români din diaspora. Cele mai multe voturi vin din Marea Britanie, Germania, Republica Moldova, Spania, Italia. Peste 80 de mii de cetățeni români din R. Moldova au mers la urnele de vot deschise în R. Moldova până la această oră.
UPDATE: Peste 9,2 milioane de cetățeni români și-au exercitat dreptul la vot până la ora 20:00, reprezentând 51,16 % din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri, până duminică, la ora 20.00, s-au prezentat la urne peste 771.828 de cetăţeni români din diaspora. Cele mai multe voturi vin din Marea Britanie, Germania, Republica Moldova, Spania, Italia. Peste 79 de mii de cetățeni români din R. Moldova au mers la urnele de vot deschise în R. Moldova până la această oră.
UPDATE: Peste 8,8 milioane de cetățeni români și-au exercitat dreptul la vot până la ora 19:00. Peste 77 de mii de cetățeni români din R. Moldova au mers la urnele de vot deschise în R. Moldova până la această oră.
UPDATE: Peste 8,2 milioane de cetățeni români și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00. Peste 74 de mii de cetățeni români din R. Moldova au mers la urnele de vot deschise în R. Moldova până la această oră.
UPDATE: Peste 7,6 milioane de cetățeni români și-au exercitat dreptul la vot până la ora 17:00. Peste 69 de mii de cetățeni români din R. Moldova au mers la urnele de vot deschise în R. Moldova până la această oră.
UPDATE: Peste 5,7 milioane de cetățeni români și-au exercitat dreptul la vot până la ora 15:00. Peste 59 de mii de cetățeni români din R. Moldova au mers la urnele de vot deschise în R. Moldova.
UPDATE. Peste 57 600 de mii de cetățeni români din R. Moldova și-au exercitat dreptul la vot până acum. Numărul de voturi a depășit recordul prezenței de la alegerile parlamentare din vară.
UPDATE. Peste 50 de mii de cetățeni au votat în Republica Moldova.
UPDATE. Până la ora 10:00, peste 29 de mii de cetățeni români din Republica Moldova și-au exercitat dreptul la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale din România.
Prezenţa la urne în timp real AICI
Votul în diaspora la alegerile prezidenţiale se desfăşoară pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică. La ultimul scrutin prezidenţial, în anul 2019, în cele 838 de secţii organizate în străinătate şi-au exprimat opţiunea prin vot la primul tur 675.348 de români din diaspora. Pe teritoriul R. Moldova au fost deschise 59 de secții de votare.









Lista secțiilor de vot organizate în R. Moldova:



Conform Biroului Electoral Central, ordinea pe buletinul de vot, la alegerile prezidenţiale de duminică, este următoarea:
* poziţia nr. 1 – Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvaţi România;
* poziţia nr. 2 – George-Nicolae Simion – Alianţa pentru Unirea Românilor;
* poziţia nr. 3 – Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat;
* poziţia nr. 4 – Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Naţional Liberal;
* poziţia nr. 5 – Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România;
* poziţia nr. 6 – Mircea-Dan Geoană – candidat independent;
* poziţia nr. 7 – Ana Birchall – candidat independent;
* poziţia nr. 8 – Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională;
* poziţia nr. 9 – Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie;
* poziţia nr. 10 – Ludovic Orban – Forţa Dreptei;
* poziţia nr. 11 – Călin Georgescu – candidat independent;
* poziţia nr. 12 – Cristian Diaconescu – candidat independent;
* poziţia nr. 13 – Cristian-Vasile Terheş – Partidul Naţional Conservator Român;
* poziţia nr. 14 – Silviu Predoiu – Partidul Liga Acţiunii Naţionale.