Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că în anul academic 2025–2026 peste 140 de persoane cu vârsta de peste 60 de ani din Chișinău, Bălți și Cahul s-au înscris la Universitatea Vârstei a Treia (UV3).
Pentru prima dată, în 2025 va fi lansată o grupă online destinată seniorilor cu dizabilități sau celor din mediul rural, care nu pot participa fizic la cursuri din motive de sănătate sau economice. Totodată, programul se desfășoară atât în limba română, cât și în limba rusă, fiind accesibil și refugiaților.
„Învățarea pe tot parcursul vieții și, mai ales, la o vârstă atât de onorabilă, este un act de mare curaj și determinare și le mulțumesc seniorilor care au decis în acest nou an de învățământ să pășească și ei pragul Universității”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Pe 1 octombrie, chiar de Ziua Internațională a Vârstnicilor, 40 de persoane au pășit pragul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, iar alți 80 de seniori au fost admiși la Universitatea de Stat din Moldova, la Chișinău.
Totodată, 20 de vârstnici din sudul țării vor studia la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.
Curriculum-ul UV3 include un modul obligatoriu de „Dezvoltare a abilităților digitale” și un modul opțional, unde seniorii pot alege între șase cursuri: Limba engleză, Educația juridică, Istoria secolului XX, Longevitate sănătoasă sau Stare de bine și comunicare între generații.
Cursurile au o durată de 14 ore, cu întâlniri săptămânale de câte 90 de minute, fiind gândite pentru a combina instruirea practică cu socializarea și implicarea activă.