Politic

Oana Țoiu, despre motivul retragerii României din programul Visa Waiver: „Sunt mai multe elemente"

post-img
Oana Țoiu

Lipsa unor explicații suficient de detaliate privind anularea alegerilor în România este unul dintre factorii care au dus la suspendarea programului Visei Waiver pentru România, a declarat Ministra de Externe a României, Oana Țoiu.

„În dreptul nostru este adevărat că eram foarte aproape de o decizie finală pozitivă, au existat niște elemente, inclusiv lipsa de explicații față de anularea alegerilor sau explicații la un nivel mai puțin detaliat și mai puțin clar decât ar fi fost și așteptarea administrației SUA, care au contribuit la decizia de a nu duce până la bun sfârșit procesul de evaluare României astfel încât să intre în programul Visa Waiver la acel moment.

Este foarte clar că sunt mai multe elemente, s-a schimbat administrația, s-a schimbat felul în care administrația se raportează din nou la cetățeni din afara Statelor Unite ale Americii și au existat și întrebări legate de anularea alegerilor. Sigur că da, sunt măsuri pe care Statele Unite ale Americii le ia în relația cu toate celelalte țări care nu sunt în programul Visa Waiver. Nu sunt niște măsuri targetate în relația cu România, nu sunt criterii noi pentru români", a declarat Ministra de Externe a României, Oana Țoiu, într-un interviu la Euronews.

România țintește în continuare intrarea în programul Visa Waiver, a spus Oana Țoiu, deși obținerea vizelor pentru SUA s-a complicat. Noile proceduri, inclusiv interviul la ambasadă, nu vizează specific românii, ci toate țările din afara programului, pe fondul schimbării de paradigmă a administrației de la Washington.

„România trebuie să rămână concentrată pe propriul obiectiv, care este într-adevăr reluarea introducerii României în programul de Visa Waiver. În același timp, ce menționați dumneavoastră sunt măsuri pe care Statele Unite ale Americii le ia în relația cu toate celelalte țări care nu sunt în programul Visa Waiver. Nu sunt niște măsuri targetate în relația cu România, nu sunt criterii noi pentru români, ca să clarific asta, pentru că pot să existe semne de întrebare privind dezechilibrul dintre noi și celelalte țări care sunt într-un stadiu similar. Vorbim de o administrație care are o altă paradigmă, o altă abordare față de cetățenii care nu sunt americani, fiecare sunt deja pe teritoriul lor, fiecare vor să vină pe teritoriu lor. Au schimbat politica de acces pentru burse, pentru studiile universitare, pentru muncă. Este felul în care dumnealor abordează în această administrație acest subiect și acest lucru sigur că are un impact și asupra României.

Este adevărat că eram foarte aproape de o decizie finală pozitivă. Au existat niște elemente, inclusiv lipsa de explicații față de anularea alegerilor sau explicații la un nivel mai puțin detaliat și mai puțin clar decât ar fi fost și așteptarea administrației SUA, care au contribuit la decizia de a nu duce până la bun sfârșit procesul de evaluare României astfel încât să intre în programul Visa Waiver la acel moment. Dar noi trebuie să continuăm pe această cale, pentru că este foarte important ca o țară membră a Uniunii Europene, o țară membră Schengen, bazat pe parteneriatul strategic pe care îl avem, pentru România este important să ajungem în programul Visa Waiver când se va întâmpla asta, în special în paradigma deciziei politice, nu este o întrebare la care să putem să răspundem în această seară”, a mai spus Oana Țoiu.

Întrebată dacă România a fost „scoasă” din program din acest motiv, ministra a spus că nu poate vorbi în numele SUA, însă au existat mai mulți factori.

„Nu, nu pot să vorbesc eu în numele Statele Unite ale Americii pe detalii pe care dumnealor public nu le-au făcut în această manieră, dar este foarte clar că sunt mai multe elemente, s-a schimbat administrația, s-a schimbat felul în care administrația se raportează din nou la cetățeni din afara Statelor Unite ale Americii și au existat și întrebări legate de anularea alegerilor.

Au existat și conversații tehnice. Vestea pozitivă este că la nivelul conversațiilor tehnice din cadrul NATO, unde sigur că Statele Unite ale Americii sunt unul dintre cei mai importanți membri, poate cel mai important aș spune, am ajuns la un consens între noi și aceasta este de asemenea public. Este declarația comună a NATO, în aceeași zi cu declarația comună a Uniunii Europene privind interferențele și războiul hibrid pe care Federația Rusă îl duce în anumite spații și România este nominalizată explicit”, a mai spus Oana Țoiu.

La 9 ianuarie 2025, administraţia demisionară a preşedintelui de atunci, Joe Biden, anunţase că admite România în programul Visa Waiver, afirmând că aceasta a îndeplinit cerinţe stricte de securitate, inclusiv încheierea de parteneriate cu autorităţile de aplicare a legii din SUA pentru schimbul de informaţii privind terorismul şi infracţiunile grave.

La 25 martie, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a comunicat că guvernul american revizuieşte desemnarea României în Programul Visa Waiver, în scopul asigurării respectării cerinţelor stricte de securitate impuse de acest program, şi că până la finalizarea revizuirii este întreruptă implementarea Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA) pentru cetăţenii români.

Programul Visa Waiver, administrat de Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) în colaborare cu Departamentul de Stat al SUA, permite cetățenilor țărilor participante să călătorească în SUA fără viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile, în scopuri turistice sau de afaceri. În schimb, țările incluse în VWP trebuie să permită, la rândul lor, accesul cetățenilor americani fără viză, pentru aceleași scopuri și perioade de timp.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter