Actualitate

Trustul media al lui Plahotniuc a beneficiat din Furtul Miliardului, spun procurorii

post-img
Publika TV

Un episod din dosarul oligarhului Vladimir Plahotniuc privind Furtul Miliardului, examinat în instanță se referă la finanțarea mass-media. Procurorii dețin probe că o parte din miliardul de dolari furat din trei bănci moldovenești - Banca de Economii, Banca Socială și Unibank - în 2014 a fost transferată instituțiilor media ale căror proprietar era Vladimir Plahotniuc, potrivit Radio Europa Liberă.

În schemă ar fi fost implicate „companii-paravan”, care luau credite de la cele trei bănci – Banca de Economii, Banca Socială și Unibank – și foloseau banii în diferite tranzacții legate de activitatea mass-media. Procurorul anticorupție Vitalie Codreanu a spus în instanță că vor fi citați mai mulți martori pe acest subiect.

Primul din martorii audiați pe 31 octombrie a fost fondatorul și directorul executiv al grupului de presă „Realitatea”, Dumitru Țîra, „primul angajat” și director al televiziunii Publika TV, în perioada 2009-2013. Țîra a precizat că, de la fondare, postul Publika TV a fost finanțat de omul de afaceri român Sorin Ovidiu Vîntu, iar în 2012, după ce acesta a început să fie cercetat penal, finanțarea a fost preluată de un alt om de afaceri din România – Sebastian Ghiță.

Rolul lui Sebastian Ghiță

Acesta este un controversat om de afaceri. Firmele gestionate de Ghiță au obținut contracte IT cu instituțiile statului român. El are mai multe dosare, inclusiv pentru trafic de influență și instigare la fals.

În timpul dezbaterilor judiciare în dosarul Furtul Miliardului, Dumitru Țîra a spus că Sebastian Ghiță a decis, în vara lui 2013, să-i vândă lui Plahotniuc Publika TV, din cauza problemelor financiare cu care se confrunta televiziunea.

Martorul a mai spus că Plahotniuc a vrut să o cumpere chiar după primele șase luni după lansare. Țîra susține că a simțit presiuni și din partea lui Plahotniuc, și din partea premierului de atunci, Vlad Filat, și a adus drept exemplu un caz când Serviciul Fiscal de Stat a sechestrat echipamentul televiziunii pentru datorii la plata impozitelor.

Cu un an înainte să cumpere televiziunea, Plahotniuc l-a anunțat pe Țîra că a achiziționat clădirea din strada Ghioceilor, unde era sediul Publika TV. Martorul a afirmat că a fost surprins de această veste, deoarece închiria imobilul de la politicianul și omul de afaceri Victor Șelin. Țîra a interpretat acest gest drept o presiune. El susține că a aflat abia în 2019, de la procurori, că, de fapt, clădirea a trecut în proprietatea lui Plahotniuc mult mai devreme. Martorul a menționat că nu știe tot traseul juridic al tranzacției de vânzare-cumpărare a televiziunii și nici suma totală, dar în preț au fost incluse și datoriile postului, de 1,7 milioane de euro.

O tranzacție de 34 de milioane de lei

Alți doi martori audiați în instanță au făcut parte din conducerea postului „2 Plus”, redenumit în „Canal 2” în 2014. Potrivit procurorilor, în 2014 marca comercială „2 Plus” a fost vândută către „Prime TV” cu 34 de milioane de lei, bani proveniți din miliardul furat.

Fostul director executiv al companiei „Telefe M International”, care deținea „2 plus”, Lilian Buștiuc, a declarat în instanță că postul a fost vândut din cauza pierderilor mari și a deciziei de a lichida compania. În 2020, el a fost timp de șase luni bănuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari în legătură cu acest transfer, iar ulterior procurorii au decis că el nu a comis nicio ilegalitate și i-au atribuit statutul de martor.

O altă directoare a „Telefe M International”, Veronica Cojocaru, a povestit că, alături de alți conducători ai instituțiilor media, a fost invitată la o ședință condusă de Vladimir Plahotniuc. Acesta le-a comunicat că vrea să centralizeze administrarea resurselor media. „Habar nu aveam cine va prezida ședința”, a spus martora.

Potrivit ei, atunci au fost unite sub o umbrelă posturile Prime TV, 2 Plus și Canal 3, iar în calitate de director participanților la ședință le-a fost prezentat Andrian Candu (finul lui Plahotniuc și președintele Parlamentului, în 2015-2019). Cristina Balan (ambasadoarea Moldovei în SUA în 2018-2019) a fost numită adjuncta lui.

Dumitru Țîra a caracterizat-o pe Cristina Balan drept „persoana de încredere a lui Plahotniuc”. Potrivit lui, ea l-a prezentat angajaților Publika TV pe noul director al televiziunii – Iulian Bercu după ce Plahotniuc a cumpărat televiziunea.

Cum s-a prăbușit imperiul mediatic

În 2015, Vladimir Plahontiuc a fondat două companii: General Media Group (GMG) şi Radio Media Group Inc. Prin aceste firme, el deținea oficial patru televiziuni – Publika TV, Prime TV, Canal 2 și Canal 3 și trei posturi de radio – Publika FM, Muz FM și Maestro FM.

Toate aceste instituții media activau în același sediu din strada Ghioceilor, 1. În 2022 Canale 2 și 3 au intrat în faliment din cauza datoriilor acumulate. În 2023, autoritățile au suspendat licențele de emisie ale Prime TV, Publika TV, Canal 2 și Сanal 3 pe motiv că, prin intermediul lor, Rusia ar fi încercat să influențeze alegerile locale din R. Moldova. Premierul Dorin Recean spunea atunci că aceste posturi sunt afiliate nu doar lui Plahotniuc, ci și unui alt oligarh – Ilan Șor. Posturile TV au calificat această decizie drept una „abuzivă și ilegală”.

Acum, în clădirea fostului holding media al lui Plahotniuc activează televiziuni afiliate lui Șor. Acum o lună, autoritățile au comunicat că și acestea sunt finanțate printr-o schemă de spălare de bani, acuzații respinse de reprezentanții posturilor.

În total, săptămână aceasta, au depus mărturii 11 persoane, iar Plahotniuc nu a venit la nicio ședință de judecată, motivând volumul mare de documente pe care pe care trebuie să le citească.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor