TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Vasile Tofan spune că nu va interveni în reforma administrativ-teritorială: „Ar fi o nebunie”

post-img
11 iulie 2026, Președinția Republicii Moldova. Candidatul desemnat la funcția de premier Vasile Tofan (în centru)

Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, spune că, deși a susținut anterior o reformă administrativ-teritorială mai ambițioasă decât cea promovată de Guvernul precedent, nu intenționează să schimbe radical direcția actuală. Tofan afirmă că reforma a ajuns într-o etapă prea avansată, iar soluția este continuitatea și corectarea unor elemente acolo unde este posibil.

Declarația a fost făcută sâmbătă, la Președinție, după ce Partidul Acțiune și Solidaritate i-a prezentat candidatura pentru funcția de premier.

„Într-adevăr, am promovat o altă viziune pentru reforma administrativ-teritorială. Guvernul precedent a mers cu o altă formulă. Suntem astăzi la 11 iulie, foarte aproape de termenul limită și acum, ca un om pragmatic, rațional, înțeleg că mașinăria asta a statului nu poate fi schimbată într-un moment și să vină cineva să spună că ați greșit și trebuie să facem invers. Evident, nu lucrează lucrurile așa”, a declarat Vasile Tofan.

Candidatul la funcția de premier a recunoscut că nu este pe deplin de acord cu abordarea actuală, însă consideră că o revenire completă asupra reformei ar fi nerealistă.

„Mi-am dorit o reformă mai ambițioasă, mai curajoasă, dar astăzi, la 11 iulie, ținând cont de faptul cât de departe a ajuns deja această reformă, ar fi o nebunie totală să o schimbăm radical. Cred că lumea ne-ar lua în furci”, a spus Tofan.

Acesta a precizat că, în calitate de posibil șef al Guvernului, va pune accent pe continuitate și pe ajustarea unor aspecte ale reformei. „Intenționez să mă focusez mai mult pe continuitate și, unde este posibil, să încercăm să reparăm anumite lucruri”, a declarat Vasile Tofan.

Anterior, Vasile Tofan a pledat pentru o reformă administrativ-teritorială mai profundă, criticând formula bazată pe amalgamarea localităților și menținerea structurii actuale. El susținea crearea a aproximativ 40 de municipalități și eliminarea nivelului raional.

„Reforma APL este foarte complicată, pentru că s-a ajuns atât de departe pe opțiunea mult prea timidă cu minimul per primărie la 3.000”, afirma Tofan într-o analiză anterioară.

Potrivit acestuia, actuala formulă presupune și costuri semnificative pentru bugetul public, prin stimulentele financiare acordate pentru amalgamarea localităților.

Citește și: CALM acuză presiuni și ilegalități în reforma administrativ-teritorială: „E o centralizare politică”

„Reforma ne costă cam 6 miliarde de lei în bonusuri de amalgamare”, menționa Tofan.

Subiectul reformei administrative a fost discutat și în cadrul Consiliului Politic Național al PAS, înainte de validarea candidaturii lui Vasile Tofan pentru funcția de prim-ministru. Igor Grosu a declarat că au avut loc discuții cu reprezentanții din teritoriu, inclusiv despre reforma teritorial-administrativă.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter