Social

Ligia Deca, la Chișinău: România rămâne aproape de Republica Moldova inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea sectorului de educație

post-img
Conferința internațională „Un viitor luminos dincolo de granițe: investiția în educația și îngrijirea timpurie a copiilor”

Educația timpurie e piatra de temelie a dezvoltării copiilor noștri , iar orice investiție în acest sector reprezintă, de fapt, o investiție în viitor. Declarația aparține ministrei Educației din România, Ligia Deca, care a participat astăzi la Conferința internațională „Un viitor luminos dincolo de granițe: investiția în educația și îngrijirea timpurie a copiilor”.

ZFR

„România a înțeles importanța educației timpurii, iar noua Lege a învățământului preuniversitar reflectă acest lucru: am extins rețeaua de creșe și grădinițe prin fonduri europene, precum și cu sprijinul Băncii Mondiale și am redus treptat vârsta de intrare în învățământul obligatoriu: grupa mică de grădiniță va deveni obligatorie din 2030. Totodată, avem nevoie ca educația timpurie să se dezvolte în strânsă legătură cu mediul universitar și cu liceele pedagogice - de aceea, vom avea o rută de formare dedicată profesorilor de educație timpurie”, a spus Ligia Deca. 

Totodată, ministra Educației a subliniat că România rămâne aproape de Republica Moldova inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea sectorului de educație. „Colaborarea strânsă pe care o avem deja reprezintă un pas important pentru ca, împreună, să găsim soluții la problemele cu care sistemele noastre se confruntă”, spune oficialul.

De asemenea, ministrul Educației al Republicii Moldova, Dan Perciun, a vorbit despre realizările și investițiile statului în învățământul preșcolar. 

„Republica Moldova investește 1,8% din PIB în grădinițe, comparativ cu o medie europeană de 1,6%, medie care include și învățământul primar. Țările europene investesc cam 10% din tot bugetul pe educație, în grădinițe. Noi investim 30%. Suntem o țară care oferă acces la educație preșcolară în toate localitățile. Și ăsta este un lucru extrem de valoros și important, pe care trebuie să îl păstrăm. Suntem o țară care oferă acces gratuit la grădinițe, inclusiv alimentație gratuită. Mai mult ca atât, majoritatea grădinițelor lucrează aproximativ, 9- 10,5 ore pe zi, inclusiv cele din mediul rural. Nu sunt multe țări europene care oferă asemenea servicii gratuite, cu o asemenea durată, pentru părinți”, a spus ministrul Educației, Dan Perciun.

Conferința a fost organizată la Chișinău, de către Birourile UNICEF din România și Republica Moldova, în colaborare cu Biroul Regional UNICEF pentru Europa și Asia Centrală.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter