Justiție

OPINIE. Mandatul de arest emis de Curtea Penală Internațională pe numele lui Putin este un semnal pentru Lukașenko, dar și pentru aliații săi

post-img
Invitații emisiunii Punctul pe AZi
Sursa foto: captură de ecran

Mandatul de arest emis de Curtea Penală Internațională pe numele președintelui rus, Vladimir Putin este un semnal puternic emis de comunitatea internațională pentru liderul de la Minsk, Alexandr Lukașenko, dar și pentru aliații Rusiei, puțini, dar existenți. La acestă concluzie au ajuns invitații emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

Victor Juc, politolog: Sigur că este un gest foarte important inclusiv pentru jertfele din Ucraina, inclusiv copii, dar jurisdicția Curții Penale Internaționale este limitaă, deși Federația Rusă a participat la fondarea Curții, dar apoi se pare că în 2015, 2016 și-a retras candidatura fiind acuzată că a incorporat teritorii din Ucraina. Deci nici Ucraina nu este parte, nici Statele Unite nu este parte și nici Federația Rusă. Dar este important, nu numai la nivel simbolic, dar și la nivel juridic. Vladimir Putin, președintele Federației Ruse nu poate să iasă din țară, sau să facă vizite oficiale, doar în acele țări care nu recunosc jurisdicția Curții Penale Internaționale, cum ar fi Republica Sud Africană. Eu cred că este un succes și a diplomației ucrainene, dar și acei emisari care au vizitat Ucraina care au văzut acele crime de război, acele atrocități, dar și inclusiv acel exod al copiilor, forțat, pentru că sigur Federația Rusă foarte multe lucruri urâte a făcut. Și dă de înțeles pentru elita politică din Federația Rusă că, dacă liderul vostru se află sub jurisdicția acestei structuri și rândul vostru va fi același. Este un semnal în general administrat lui Alexandr Lukașenko, președintele Belarusului care mai tatonează unele idei referitor că ar putea să declanșeze acțiuni militare sau nu. Cred că după acest mandat el se gândește că nu ar fi cazul.

Vitalie Marinuța, președinte al Consiliului Directorilor Institutelor de Cercetare: Cred că și fără acest mandat aria de mișcare a liderilor de la Kremlin este destul de mică, destul de îngustă, dar cu emiterea acestui mandat cred că aria devine și mai îngustă. Important este că odată cu emiterea acestui mandat se dă un semnal întregii Rusii, nu doar elitelor rusești, chiar dacă se dorește un plan de soluționare a acestui conflic, de stopare a războiului, oricum, ca rezultat va trebui de acceptat plecarea de la conducere a liderilor săi, chiar și tragerea la răspundere pe intern. Rusia va trebui să facă acest lucru. Iar alții să fie dați juristidicției internaționale, inclusiv și liderul lor suprem. Este un semnal destul de benfic, un semnal destul de greu al comunității internaționale, nu doar către Federația Rusă, dar și aliaților săi, puțini dar care încă îi are, că lumea liberă, lumea democratică va sta lângă Ucraina în această luptă până la final. 

Mihai Isac, analist politic, expert în relații internaționale și probleme de securitate din România: Invazia rusă din Ucraina a pus lumea în fața unui test inclusiv de drept internațional care ar trebui să protejeze țările în acest secol de astfel de atacuri. În acest moment Vladimir Putin nu are de ce să se teamă. Este greu de crezut că vreo țară îl va aresta, cel puțin în perioada următoare. Dar într-o perioadă post Putin, un astfel de mandat ar putea să îi pună în pericol libertatea. Acest mandat este un semnal pentru că înafară de mandatul pentru liderul rus a mai fost dat un mandat și pentru alte persoane implicate în această operațiune de deportare a copiilor ucraineni. Este de așteptat ca astfel de mandate să fie emise și pe numele altor persoane, de gândim la fondatorul Wagner, ne putem gândi aici la o parte din liderii ceceni care sunt atât de vocali în războiul din Ucraina sau la alte persoane identificate de organizațiile de profil. Un astfel de mandat a mai fost emis și pe numele altor oameni importanți cum ar fi Muammar Gaddafi sau fostul lider al suddanului. Dar este pentru prima dată când un lider al unei țări importante, o putere nucleară, este pusă într-o astfel de situație.

Ediția emisiunii „Punctul pe AZi” din 22 martie poate fi urmărită mai jos.

Precizăm că, Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și al Mariei Lvova-Belova, a anunțat vineri într-un comunicat de presă, citat de CNN și The Guardian.

Curtea a precizat că președintele rus „este presupus responsabil pentru crima de război de deportare ilegală a populației (copiilor) și cea de transfer ilegal al populației (copiilor) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă”. Moscova a negat acuzațiile de crime de război de când a invadat Ucraina în februarie anul trecut.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter