Rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Emil Ceban, va fi propus pentru funcția de ministru al Sănătății. Despre acest lucru a comunicat candidatul la funcția de premier, Alexandru Munteanu.
Potrivit lui, pentru funcția de ministru al Justiției va fi propus Vladislav Cojuhari, actualul secretar general al Ministerului Afacerilor Interne.
Jurnalistul și managerul media Cristian Jardan, care a deținut funcția de consilier politic în Cabinetul prim-ministrului Dorin Recean, este propus pentru a prelua conducerea Ministerului Culturii.
„Continuăm discuțiile pentru a ne asigura că formăm o echipă capabilă să implementeze un plan guvernamental care să aducă bunăstare cetățenilor și creștere economică, pe drumul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, a spus Alexandru Munteanu.
Citește și: Igor Grosu promite „nume interesante” în echipa guvernamentală a lui Alexandru Munteanu