Catedrala Națională sau a Mântuirii Neamului, cum mai este numită, are toate datele pentru a fi considerată un edificiu al recordurilor, unic în lume, relatează tvrinfo.ro.
Ideea unei Catedrale Naționale a apărut acum mai bine de o sută de ani, după Războiul de Independență. Dar, vreme de decenii, proiectul a fost amânat – din cauza războaielor, a schimbărilor politice și a lipsei de fonduri.
Abia în 2010, Patriarhia Română a reușit să transforme ideea în plan concret, iar un an mai târziu, a început construcția, pe terenul care i-a fost oferit în anul 2006.
Primele slujbe s-au ținut în 2018, în interiorul neterminat al catedralei, iar de atunci lucrările au continuat etapizat.
Catedrala, amplasată pe Dealul Arsenalului, chiar lângă Palatul Parlamentului, are 120 de metri înălțime. Este cea mai înaltă biserică din România și cea mai mare din lume, ca volum și suprafață.
În interior pot încăpea aproximativ șase mii de persoane, iar la marile slujbe, peste o sută de mii pot participa pe esplanada din față catedralei.
Clopotele – șase la număr – cântăresc în total 33 de tone și au fost turnate în Austria, la Innsbruck. Cel mai mare are 25 de tone și este amplasat la 60 de metri înălțime. Întregul ansamblu al Catedralei, văzut de la înălțime, din aer, are forma unui potir, simbol al Sfintei Euharistii. Intrarea se face prin 27 de uși de bronz, fiecare de aproape 800 de kilograme. Pe ele sunt reprezentați Mântuitorul, Maica Domnului, Sfinții Apostoli și mai mulți sfinți români.
Arhitectura Catedralei îmbină tradiția și modernitatea. Regăsim elemente despre pridvoare brâncovenești, ocnițe moldave și turle inspirate din Transilvania, toate într-un stil care reflectă diversitatea și unitatea României.
Mozaicurile acoperă peste 25 de mii de metri pătrați și spun povestea creștinismului – de la Vechiul Testament până la scene din viața Mântuitorului și a Maicii Domnului.
Materialele folosite au fost aduse din Veneția și Carrara, iar fiecare piesă a fost montată manual de artiști români. Iconostasul – adică peretele care separă altarul de naos – este cel mai mare din lume: are 24 de metri lungime și 17 metri înălțime. În zona semicirculară aflată în spatele altarului, icoana Maicii Domnului are 16 metri și este cea mai mare reprezentare în mozaic a Fecioarei Maria din România şi una dintre cele mai mari din lumea ortodoxă. Deasupra, în turla centrală, se află icoana Mântuitorului Pantocrator, cu un diametru de 12 metri, realizată din peste două tone de mozaic.
Crucea uriașă, de șapte metri și șapte tone, aduce clădirii înălțimea finală de 127 de metri.
Catedrala are opt turle care îmbină stiluri arhitecturale din toate regiunile țării, iar vitraliile – lucrate de artiști români – dau culoare și lumină interiorului. Pe fațadă, un vitraliu de 15 metri înălțime înfățișează Înălțarea Domnului și a fost realizat în doar trei luni.
Finanțarea Catedralei a generat în ultimii ani un lung sir de controverse. Și provine atât din fonduri publice, adică de la guvern, primării și consilii județene, cât și din donații.
Până acum, costurile se ridică la peste 270 de milioane de euro. Patriarhia a anunțat însă că lucrările vor continua, inclusiv la subsol, unde se află Muzeul Creștinătății Românești, spații pentru evenimentele culturale și religioase, precum și buncăre antiatomice.
Citește și: /LIVETEXT/ A fost sfințită pictura Catedralei Naționale. Mii de pelerini, prezenți la eveniment