Sportivii care au înregistrat rezultate remarcabile la Jocurile Europene de la Cracovia – Malopolska și la Europenele de Haltere, desfășurate la "Chișinău Arena", au fost premiați astăzi la Guvern. Cea mai mare recompensă i-a revenit luptătorului Artiom Livadari, care a obținut aurul la competiția din Polonia. El a plecat acasă cu 220 de mii de lei.
Artiom Livadari a adus primul titlul suprem la Jocurile Europene din istoria Republicii Moldova. Luptătorul de Muay Thai a cucerit aurul în categoria de până la 81 de kilograme și de aceea a fost recompensat cu 220 de mii de lei.
ARTIOM LIVADARI, luptător: „Este o sumă potrivită pentru munca care ai depus-o? – Munca este mult mai multă, dar suntem sportivi și muncim. Nu căutăm căi ușoare."
Și Dan Olaru a luat un premiu financiar consistent. El a ocupat locul patru în proba mixt, alături de Alexandra Mîrca, și aceeași poziție în concursul individual. Evoluția de la Jocurile Europene i-a adus sportivului și calificarea la Olimpiada de la Paris. Dan Olaru este primul sportiv din Republica Moldova care își asigură prezența la competiția supremă de anul viitor.
DAN OLARU, arcaș: „Cred că îi voi investi, încă nu cunosc dacă în sport sau în sănătate. Este un plus, un bonus pentru munca depusă și rezultatele obținute."
Au fost premiați și canoiștii, printre ei fiind Serghei Tarnovschi, medaliat cu bronz, dar și Maria Olărașu, Daniela Cociu și Mihai Chihaia, care au fost la un pas de podium. Toţi spun că vor investi acest sprijin financiar în pregătirea pentru următoarele competiții.
MIHAI CHIHAIA, canoist: „Acesta merge spre o pregătire mai bună, pentru o investiție personală ca pentru viitor să obținem un rezultat și mai bun."
Pe de altă parte, Olărașu, Cociu și Chihaia au obtinut rezultate excelente la Mondialul de Tineret care s-a desfășurat săptămâna trecută. Toți se pot lăuda cu titlul suprem și medaliile de aur.
DANIELA COCIU, canoistă: „Este o senzație foarte plăcută când ești campion și îți auzi imnul."
Pentru această performanță, canoiștii vor fi premiați la sfârșitul anului. Din bugetul de premii, în valoare de circa 1,5 milioane de lei, astăzi au fost recompensaţi și halterofilii, care au obținut 21 de medalii la Europenele de Haltere rezervate sportivilor de până la 15 și 17 ani.
În 2023, sportivii au adus în palmaresul Republicii Moldova 262 de medalii.