Justiție

Oamenii legii au destructurat o schemă de contrabandă cu droguri prin poștă

post-img
imagine
Sursa foto: Serviciul Vamal

Oamenii legii au destructurat o schemă de contrabandă cu droguri, urmare a desfășurării unei operațiuni în afara municipiului Chișinău. Acțiunea a avut loc în baza unui mandat de percheziție emis de instanța de judecată.

Potrivit datelor anchetei, un grup de persoane, acționând de comun acord și având roluri clar stabilite, au pus la punct o schemă de introducere în R. Moldova, prin contrabandă, a substanțelor de tip drog, prin intermediul trimiterilor poștale internaționale, expediate din Regatul Țărilor de Jos.

Astfel, în urma acțiunilor de investigație, într-un colet expediat sub forma unui cadou, au fost depistate 50 pastile de ecstasy, 58 timbre LSD și 9 grame de soluție de ketamină, camuflate printre alte bunuri. Coletul era destinat unui cetățean moldovean în vârstă de 28 de ani.

În cadrul percheziției desfășurate la domiciliul persoanei vizate, au fost ridicate un telefon mobil și înscrisuri de ciornă, relevante anchetei în desfășurare.

Învinuitului, care este și consumator de droguri, i-a fost aplicată măsura preventivă de arest pe un termen de 20 de zile, în baza mandatului emis de instanța de judecată.

În prezent, continuă acțiunile de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter