Politic

Comisiile juridice din R. Moldova și România, ședință comună la Chișinău

post-img
ședința Parlamentului de la Chișinău
Sursa foto: PARLAMENT RM

Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc, mâine, în ședință comună la Chișinău.

Parlamentarii de la Chișinău și București vor discuta subiecte ce vizează statul de drept, o condiție esențială pentru aderarea la Uniunea Europeană. În debutul reuniunii, participanții vor fi salutați de Președintele Parlamentului, Igor Grosu. La finalul ședinței, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, și senatorul Cătălin-Daniel Fenechiu vor susține declarații de presă, începând cu ora 11:30.

Agenda vizitei mai include întrevederi cu viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi, ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari și ministrul Culturii, Cristian Jardan. De asemenea, senatorii vor avea discuții cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu România. Totodată, oficialii vor merge la Ialoveni, unde vor depune flori la Monumentul Regelui Ferdinand I.

Aceasta este prima ședință comună a comisiilor juridice din Senatul României și Parlamentul Republicii Moldova din actuala legislatură. De regulă, ședințele comune ale comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și din Senatul României se desfășoară alternativ în Moldova și în România.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter