Prin crearea crizei energetice în regiunea transnistreană, Kremlinul urmărește suprimarea actului de guvernare de la Chișinău și decredibilizarea actualei conduceri a Republicii Moldova, spune președinta Asociației ESGA de la București, Angela Grămada.
„Ei au folosit foarte multe elemente, arma energetică a fost folosită în mod constant și nu ne miră că gazele naturale sau situația energetică a R. Moldova a fost din nou apreciată ca unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru a influența decizii de politică externă”, a spus Grămadă.
„Miza sunt alegerile parlamentare, suprimarea actului de guvernare de la Chișinău și decredibilizarea actualei conduceri și a PAS, care are totuși un avantaj esențial în această campanie electorală, chiar dacă nu mai este atât de popular cum a fost cu patru ani în urmă, dar și a instituției prezidențiale. Și asta deoarece, de foarte multe ori, Maia Sandu rămâne în discursurile oficialilor de la Moscova principalul dușman cu care ei se luptă de ceva timp încoace”, a afirmat Grămadă în emisiunea „Impact Global” de la TVR MOLDOVA.
Ea susține că Tiraspolul, cel mai probabil, nu va accepta ajutorul propus de Kiev pentru a livra Centralei de la Cuciurgan cărbune.
„Nu aș fi atât de optimistă că regimul de la Tiraspol ar putea accepta această propunere a ucrainenilor. Dacă lui Krasnoselski i se va spune să nu accepte această asistență, R. Moldova va fi nevoită să caute și să identifice alte opțiuni prin care să își pună la adăpost cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului”, a mai menționat Angela Grămada.
Totodată, ea a menționat că autoritățile constituționale ar trebui să explice mai mult cetățenilor din stânga Nistrului despre cine se face responsabil în crearea crizei energetice.
„Autoritățile de la Chișinău trebuie să identifice anumite canale de comunicare mai ales că se apropie nu doar sfârșitul acestor resurse care le mai găsim în regiunea transnistreană, dar se apropie alegerile parlamentare și parte din acești locuitori pe care i-am văzut inclusiv în cadrul protestelor s-ar putea să fie implicați în acele alegeri în calitate de votanți și partidele politice de la Chișinău ar putea să aibă o problemă cu aceste voturi”, a spus Grămadă.
Citiți și:
Declarație comună // Sandu și Zelensky și-au luat angajamentul să ajute regiunea transnistreană
Emisiunea integrală o puteți urmări aici: