Israel și gruparea militantă palestiniană Hamas au semnat joi, în Egipt, un acord vizând încetarea focului și eliberarea ostaticilor israelieni în schimbul prizonierilor palestinieni, în prima fază a inițiativei președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Fâșia Gaza, informează Reuters.
Oficiali ai ambelor părți au confirmat că au semnat acordul după discuții indirecte în stațiunea egipteană de la malul mării Sharm el-Sheikh, potrivit Agerpres.
'Versiunea finală a primei faze a fost semnată în această dimineață în Egipt de toate părțile în vederea eliberării tuturor ostaticilor' deținuți în Gaza de Hamas sau de alte grupuri palestiniene, a declarat Shosh Bedrosian, purtătoarea de cuvânt a guvernului israelian.
Acordul trebuie încă validat de cabinetul de securitate israelian în cadrul unei reuniuni prevăzute să înceapă la ora 14:00 GMT, a adăugat Shosh Bedrosian, menționând că un armistițiu va intra în vigoare în termen de 24 de ore de la această aprobare.
După acești pași inițiali, Hamas va avea la dispoziție un termen de 72 de ore pentru a începe eliberarea și predarea ostaticilor Comitetului Internațional al Crucii Roșii, a spus purtătoarea de cuvânt a biroului premierului israelian, Tal Heinrich, conform EFE.
Operațiunea se va desfășura fără prezența camerelor de filmat și fără ceremonii precum cele organizate de Hamas în precedentele încetări ale focului.
În prezent se consideră că mai sunt în viață 20 de ostatici israelieni în Fâșia Gaza.
Deținuții eliberați de partea israeliană, în schimb, nu îl vor include pe Marwan Barghouti, unul dintre cei mai proeminenți prizonieri palestinieni, a declarat purtătoarea de cuvânt.
O sursă familiarizată cu detaliile acordului a declarat anterior că trupele israeliene vor începe retragerea în termen de 24 de ore de la semnarea acordului.
Potrivit EFE, forțele israeliene vor trebui să se retragă până la ceea ce președintele Donald Trump a denumit 'linia galbenă', care le garantează acestora prezența în enclava palestiniană, dar le reduce controlul de la peste 80% la 53% din teritoriul enclavei, după cum a detaliat purtătoarea de cuvânt israeliană.
'Acest acord este un succes al lui Netanyahu și al relației bune pe care o are cu Donald Trump', a adăugat Heinrich.
În timp ce acest armistițiu se concretizează, armata israeliană continuă să efectueze atacuri în enclava palestiniană devastată, iar în ultimele ore cel puțin șase palestinieni au murit, majoritatea în orașul Gaza, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza.
Tot joi, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că țara sa va participa la forța internațională care trebuie desfășurată în Fâșia Gaza în cadrul acordului de pace semnat de Israel și Hamas.
Conform planului în 20 de puncte al președintelui SUA, o așa-numită 'Forță Internațională Temporară de Stabilizare' (ISF) pentru enclava palestiniană va fi pusă în aplicare în cooperare cu 'parteneri arabi și internaționali'.
'Turcia va participa, de asemenea, la forțele însărcinate cu monitorizarea aplicării măsurilor convenite în acord', a declarat președintele Erdogan în timpul unei ceremonii academice la Ankara, potrivit EFE.
ISF va trebui să instruiască și să sprijine noile forțe de poliție palestiniene din Fâșia Gaza, precum și să ajute la protejarea zonelor de frontieră cu Israelul, având drept obiectiv evitarea pătrunderii de arme și muniții în enclavă.
Președintele Turciei a subliniat că 'de acum înainte, este de mare importanță să se acorde rapid asistență umanitară cuprinzătoare în Gaza și să se asigure retragerea (Israelului) pe liniile stabilite'.
'Vom sprijini, împreună cu comunitatea internațională, eforturile de reconstrucție pentru a ajuta Gaza să se ridice din nou', și-a încheiat liderul turc intervenția transmisă în direct de postul NTV.