Republica Moldova este unul dintre cele mai afectate state de orice criză regională sau mondială din cauza economiei slabe pe care o avem. Despre aceasta spune expertul economic Veaceslav Ioniță, invitat în cadrul emisiunii TeleMATINAL.
„Suntem o economie slabă, vulnerabilă. În 2022 – 2023, când la noi inflația a ajuns la 34%, nimeni nu întregea cum, în contextul războiului din Ucraina, la ei era inflația de 18%, iar la noi 34. Cât nu ar fi de straniu, noi, având o economie slabă, la noi efectele se simt mai tare”, a spus Veaceslav Ioniță.
„La fel și în criza energetică, tarifele pentru agenții economici din Moldova au crescut cel mai mult din toată Europa. În Moldova, creșterea a fost de peste șase ori. Nicio țară din Europa nu a avut un asemenea șoc. Ăsta este efectul țărilor mici, dar ele își revin repede”, a spus Ioniță.
În ce privește criza provocată de tarifele lui Trump, expertul a spus că Republica Moldova ar putea beneficia de pe urma acesteia, mai ales la capitolul exporturi de vinuri.
„Eu nu cred că va suferi pentru că noi avem un avantaj de preț. După mine, trebuie să îi mulțumim lui Trump. În cazul dat, nu trebuie să fugi mai repede ca ursul, ci trebuie să fugi mai repede decât toți ceilalți. Acum, când sunt bătuți și francezii, și italienii, și spaniolii, și moldovenii, eu cred că noi… fugim mai repede. Cred că este o oportunitate pentru noi”, a spus el.
Nici ieftinirea dolarului în raport cu moneda euro nu afectează moldovenii, în opinia expertului:
„70% din economiile oamenilor acasă sunt în euro, 70% din remitențe sunt în euro, la noi, populația gândește în euro. Toți știu prețurile în euro. La noi, moneda de referință este euro. Faptul că dolarul are mici probleme pe noi nu ne deranjează. Unica ce ne poate afecta este industria automotive”.