Social

Pestă porcină africană, în raionul Ungheni. A fost instituită carantină pentru cel puțin 30 de zile

post-img
imagine

Un caz de pestă porcină africană a fost confirmat în satul Zagarancea, raionul Ungheni. Comisia pentru Situații Excepționale a instituit carantină pentru cel puțin 30 de zile, pe întreg teritoriul raionului.

Totodată, a fost aprobat Planul de măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii bolii. 

sursa: Primăria municipiului Ungheni/Facebook


Zona de monitorizare pentru porcii domestici include 13 localități, precum și municipiul Ungheni. 

”Comform planului de măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii acestei maladii, zona de monitorizare pentru porcii domestici este formată din satele: Zagarancea, Semeni, Petrești, Todirești, Pîrlița, Alexeevca, Unțești, Cetireni, Valea Mare, Mănoilești, Vulpești, Elizavetovca, Buzduganii de Jos, Buzduganii de Sus, precum și municipiul Ungheni”, a spus Vasile Gaviuc, primarul comunei Zagarancea, potrivit expresul.md

Cetățenii pot recunoaște îmbolnăvirea porcilor prin mai multe semne evidente. Urechile și burta animalului se înroșesc, acesta își pierde pofta de mâncare, consumă o cantitate mai mare de apă decât în mod obișnuit și poate deveni apatic. În unele cazuri, boala poate evolua rapid și poate surveni chiar decesul porcului.

Pe durata carantinei este interzisă organizarea picnicurilor, comercializarea cărnii în piețele agroalimentare şi alte măsuri. 

Autoritățile locale îndeamnă cetățenii că, în cazul în care au bănuieli că animalele din gospodăriile lor prezintă simptome ale bolii, să anunțe imediat Subdiviziunea Teritorială pentru Siguranța Alimentelor și administrația publică locală. 

Pesta porcină africană este o boală virală extrem de contagioasă, care afectează atât porcii domestici, cât și pe cei sălbatici. Aceasta are o rată de mortalitate de aproape 100%, iar în prezent nu există un vaccin sau tratament autorizat pe scară largă.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter