Actualitate

IGP a primit echipamente moderne din partea Germaniei

post-img
sursa: IGP

Inspectoratul General al Poliției a intrat în posesia unui nou lot important de echipamente, oferit prin proiectul „Consolidarea Poliției Naționale în prevenirea crizelor și combaterea criminalității”, implementat de GS Foundation și finanțat de Guvernul Republicii Federale Germania.

Ceremonia oficială de transmitere a avut loc la sediul IGP, în prezența conducerii instituției și a directorului operațional al Fundației pentru Reforma Globală în Sectorul de Securitate (GS Foundation), Stefan Schwarz.

Donația include drone, echipamente de investigare și tehnică criminalistică ultramodernă, capabilă să analizeze compoziții chimice ale urmelor găsite la locul faptei, precum vopsea, sticlă, metale, sol sau fibre textile fără a compromite probele.

Odată cu livrarea bunurilor, polițiștii au beneficiat și de instruiri specializate, aliniate standardelor internaționale, pentru a asigura utilizarea eficientă a tehnicii primite.

Reprezentanții GS Foundation au subliniat că Germania va continua să sprijine modernizarea Poliției Naționale, iar acest lot de echipamente reprezintă un nou pas în direcția consolidării capacităților operaționale ale instituției și a creșterii nivelului de siguranță pentru cetățeni.

Șeful Poliției Naționale a exprimat recunoștință partenerilor externi pentru contribuția constantă la dezvoltarea și modernizarea sistemului polițienesc din Republica Moldova.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter