Actualitate

26 septembrie - Ziua internaţională pentru eliminarea totală a armelor nucleare (ONU)

post-img
SUA vor să amplaseze arme nucleare în Marea Britanie, scrie presa britanică

Adunarea Generală a ONU a stabilit, în decembrie 2013, declararea la data de 26 septembrie a Zilei internaţionale pentru eliminarea totală a armelor nucleare, în Rezoluţia 68/32, ca urmare a reuniunii la nivel înalt privind dezarmarea nucleară, organizată la 26 septembrie 2013, la New York. Aceasta a fost una dintre deciziile Adunării Generale privind creşterea gradului de conştientizare a publicului şi pentru atingerea unui angajament profund în chestiunile legate de dezarmarea nucleară. În 2009, Adunarea Generală declarase ziua de 29 august drept Zi internaţională împotriva testelor nucleare (Rezoluţia 64/35), potrivit https://www.un.org/.

În Rezoluţia 68/32, Adunarea Generală a cerut "începerea urgentă a negocierilor în cadrul Conferinţei pentru Dezarmare pentru o convenţie cuprinzătoare privind armele nucleare pentru a interzice deţinerea, dezvoltarea, producerea, achiziţionarea, testarea, stocarea, transferul şi utilizarea sau ameninţarea acestora cu folosirea şi pentru a asigura distrugerea lor".

În 2014, în Rezoluţia 69/58, Adunarea Generală şi-a exprimat în continuare dorinţa de a marca această zi şi a solicitat Secretarului General şi Preşedintelui Adunării Generale să ia toate măsurile necesare, inclusiv convocarea unei şedinţe anuale a Adunării pentru a oferi o platformă pentru promovarea activităţilor. Adunarea Generală a reiterat aceste solicitări şi în anii următori prin rezoluţiile 70/34, 71/71, 72/251, 73/40, 74/54, 75/45, 76/36, 77/47 şi 78/27.

Ziua internaţională pentru eliminarea totală a armelor nucleare este sărbătorită anual din 2014. În acord cu rezoluţiile Adunării Generale, statele membre, sistemul Naţiunilor Unite şi societatea civilă, inclusiv organizaţii neguvernamentale, mediul academic, parlamentari, mass-media şi cetăţenii, sunt încurajaţi să promoveze această zi prin creşterea gradului de conştientizare şi educare a publicului cu privire la ameninţarea pe care o reprezintă armele nucleare pentru umanitate şi asupra necesităţii eliminării lor totale, potrivit Agerpres.

Cronologia evenimentelor legate de această tematică, realizată de Organizaţia Naţiunilor Unite, începe cu anul 1945, când cele două bombe atomice au distrus oraşele Hiroshima şi Nagasaki, provocând moartea imediată a aproximativ 213.000 de oameni. În 1946, în prima sa rezoluţie, Adunarea Generală a identificat dezarmarea nucleară drept obiectiv principal al Naţiunilor Unite. În 1959, Adunarea Generală a inclus dezarmarea nucleară ca parte a obiectivului mai cuprinzător al dezarmării generale şi complete sub control internaţional efectiv (Rezoluţia 1378 (XIV) - prima care a fost susţinută de toţi membrii Naţiunilor Unite).

Tratatul de interzicere a testelor de arme nucleare în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă, cunoscut şi sub numele de Tratatul de interzicere parţială a testelor, a fost deschis spre semnare în 1963. Cursa înarmărilor nucleare şi criza rachetelor din Cuba din 1962 au determinat guvernele din America Latină să negocieze Tratatul pentru interzicerea armelor nucleare în America Latină şi Caraibe (Tratatul de la Tlatelolco), în 1967, care a stabilit prima zonă fără arme nucleare într-o zonă foarte populată.

În 1978, Adunarea Generală a avut prima sesiune specială dedicată dezarmării. În Documentul Final, statele membre au afirmat că obiectivul lor final comun este "dezarmarea generală şi completă sub control internaţional efectiv" şi că "măsurile eficiente de dezarmare nucleară şi prevenirea războiului nuclear au cea mai mare prioritate".

În 1985, Pacificul de Sud a devenit a doua zonă fără arme nucleare (Tratatul de la Rarotonga).

În 1991, Africa de Sud a renunţat voluntar la programul său de arme nucleare. În 1992, prin Protocolul de la Lisabona la Tratatul de reducere a armelor strategice (START I), Belarus, Kazahstan şi Ucraina au renunţat voluntar la armele nucleare aflate în posesia lor, în urma dizolvării Uniunii Sovietice.

La Conferinţa de revizuire şi extindere a Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNP) din 1995, statele participante au adoptat fără vot deciziile privind prelungirea pe termen nedeterminat a tratatului, documentele "Consolidarea procesului de revizuire a tratatului" şi "Principii şi obiective privind neproliferarea şi dezarmarea nucleară", precum şi o "Rezoluţie privind Orientul Mijlociu". În acelaşi an, Asia de Sud-Est a devenit a treia zonă fără arme nucleare (Tratatul de la Bangkok).

În 1996, Africa a devenit a patra zonă fără arme nucleare (Tratatul Pelindaba). În acelaşi an, Tratatul de interzicere completă a testelor nucleare a fost deschis spre semnare.

La Conferinţa de revizuire a TNP din 2000, statele participante au adoptat 13 paşi practici pentru eforturi sistematice şi progresive pentru dezarmarea nucleară.

În 2006, Asia Centrală a devenit a cincea zonă fără arme nucleare (Tratatul privind o zonă fără arme nucleare în Asia Centrală).

În 2008, Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, şi-a anunţat planul în cinci puncte pentru dezarmarea nucleară.

La Conferinţa de revizuire a TNP din 2010, statele participante au adoptat un plan de acţiune în 64 de puncte pentru toţi cei trei piloni ai Tratatului - dezarmarea nucleară, neproliferarea nucleară şi utilizarea paşnică a energiei nucleare - şi paşii concreţi pentru punerea în aplicare a Rezoluţiei din 1995 privind Orientul Mijlociu.

În 2013, Adunarea Generală a organizat prima sa reuniune la nivel înalt despre dezarmarea nucleară. Adunarea Generală, în conformitate cu Rezoluţia 67/56, convoacă un grup de lucru deschis pentru promovarea negocierilor multilaterale privind dezarmarea nucleară, în acelaşi an.

În 2016, Adunarea Generală, în conformitate cu Rezoluţia 70/33, a convocat un al doilea grup de lucru deschis pentru promovarea negocierilor multilaterale privind dezarmarea nucleară.

La 7 iulie 2017, este adoptat Tratatul privind interzicerea armelor nucleare. Este primul instrument multilateral obligatoriu din punct de vedere juridic pentru dezarmarea nucleară care a fost negociat în 20 de ani.

În 2018, Secretarul General al ONU António Guterres a lansat "Securizarea viitorului nostru comun: o agendă pentru dezarmare". Agenda abordează eliminarea armelor nucleare în cadrul "dezarmării pentru salvarea umanităţii".

În 2020, a avut loc cea de-a 50-a aniversare de la intrarea în vigoare a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP).

La 22 ianuarie 2021, a intrat în vigoare Tratatul privind interzicerea armelor nucleare. La 3 februarie, părţile au convenit să prelungească până la 4 februarie 2026 Tratatul dintre Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă privind măsurile pentru reducerea şi limitarea în continuare a armelor strategice ofensive ("noul START").

În 2022, la prima reuniune a statelor părţi la Tratatul privind interzicerea armelor nucleare (TPNW), a fost adoptată "Declaraţia de la Viena" prin care se reafirmă hotărârea de a realiza eliminarea completă a armelor nucleare. În plus, "Planul de acţiune de la Viena" a fost adoptat pentru a facilita implementarea eficientă şi în timp util a Tratatului şi a obiectivelor şi scopurilor acestuia. A zecea Conferinţă de revizuire a Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare (TNP) a avut loc la sediul Naţiunilor Unite în perioada 1 - 26 august 2022. Nu s-a ajuns la un consens asupra unui document final de fond.

Federaţia Rusă a anunţat la 21 februarie 2023 că îşi va suspenda participarea la Tratatul privind măsurile pentru reducerea şi limitarea în continuare a armelor strategice ofensive ("Noul START"). Prima sesiune a Comitetului pregătitor pentru Conferinţa de revizuire din 2026 a părţilor la Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare a avut loc la Centrul Internaţional din Viena în perioada 28 iulie - 11 august 2023. A 13-a Conferinţă privind facilitarea intrării în vigoare a Tratatului de interzicere completă a testelor nucleare a avut loc la 22 septembrie 2023, la New York.

Federaţia Rusă a anunţat la 2 noiembrie 2023 retragerea instrumentului său de ratificare a Tratatului de interzicere completă a testelor nucleare.

A doua reuniune a statelor participante la Tratatul privind interzicerea armelor nucleare a avut loc în perioada 27 noiembrie - 1 decembrie 2023 la sediul Naţiunilor Unite din New York. Statele au adoptat Declaraţia intitulată "Angajamentul nostru de a menţine interzicerea armelor nucleare şi de a evita consecinţele lor catastrofale".

A doua sesiune a Comitetului pregătitor pentru Conferinţa de revizuire din 2026 a părţilor la Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare a avut loc la Palais des Nations din Geneva, Elveţia, în perioada 22 iulie - 2 august 2024.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter