Social

Au apărut primele căpșuni moldovenești în piețe. Cât costă un kilogram

post-img
captură foto

Printre bunătățile de sezon, cele mai întrebate sunt acum căpșunile. Cumpărătorii abia așteaptă să le guste, mai ales că în vânzare au apărut deja și de-ale noastre. Cât costă un kilogram, aflați din următorul reportaj.

Doamna Parascovia e din raionul Soroca și de mai mulți ani le cultivă. Este o afacere de familie, în care sunt implicați toți.


„În sere ele cresc, pe pământ, abia înfloresc. Până acum era acea turcească, a noastră e mult mai gustoasă, dai un ban, dar face. Care cumpără câte un kilogram, care câte jumătate”.


Primele căpșune sunt atât de gustoase, de parcă le-ai încerca prima dată.


„Cam scumpușor, da și si faci, și poți? Mâncați căpșune? Ohoo hoo. Îi foarte bine, îi bun, pentru timpul de azi îi bun. Nu sunt aduse, sunt de ale noastre. Îmi pare foarte bine. De atâta că trăim pe pământul nostru și noi mâncăm de-a noastre, de pe pământul nostru, nu din străinătate”



Oamenii preferă să dea un ban în plus pentru căpșuni autohtone, care costă între 75 și 100 de lei kilogramul.


Reporter: Svetlana Naforniță
Imagine: Vasilii Dovganiuc


 

 

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter