Donald Trump, după retragerea lui Biden: A fost de departe cel mai prost preşedinte din istoria SUA
Într-o convorbire telefonică cu CNN, la câteva minute după ce președintele Joe Biden și-a anunțat retragerea...
Într-o convorbire telefonică cu CNN, la câteva minute după ce președintele Joe Biden și-a anunțat retragerea...
Preşedintele SUA Joe Biden a anunţat că susţine candidatura vicepreşedintei sale Kamala Harris, relatează...
Peste 30 de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor s-au produs în țară de la începutul acestui...
În premieră, cea de-a IV-a ediție a Congresului Național al Istoricilor Români (CNIR) se va desfășura...
Uniunea Europeană vizează interzicerea importurilor de combustibil rusești până în 2027. Cu toate acestea,...
Este sezonul vacanțelor, iar de multe ori drumul nostru către relaxare trece prin vămile bulgărești....
Ministerului Apărării i se va acorda dreptul de inițiere a testării cu utilizarea poligrafului a persoanelor...
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, anual, la 20 iulie, dată la care, potrivit...
O pană cibernetică, fără precedent la nivel mondial, a afectat în această dimineaţă mai multe servicii...
În ședința de azi, Consiliul Audiovizualului a sancționat, cu 20 000 de lei și 5 avertizări publice,...