TV Network
Canalele TVR
Politic

„Tărăboi” și „legământ dintre generații”: Constituția Republicii Moldova împlinește 32 de ani

Constituția Republicii Moldova împlinește, astăzi, 32 de ani.

După 32 de ani de la adoptarea Constituției, autoritățile de la Chișinău transmit un mesaj de reafirmare a valorilor democratice și a parcursului european al Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu spune că Legea Fundamentală rămâne garanția libertății, a drepturilor cetățenilor și a direcției europene asumate de Republica Moldova.

Constituția Republicii Moldova împlinește, astăzi, 32 de ani. Cu acest prilej, președinta Maia Sandu a transmis că, de peste trei decenii, Constituția este reperul legal și moral al societății şi consfințește alegerea Republicii Moldova de a-și construi viitorul în Uniunea Europeană.


MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: Marcăm astăzi 32 de ani de la adoptarea Constituției - un veritabil legământ între generații, între cei care au făurit independența Republicii Moldova, consacrând libertatea noastră, și cei cărora avem datoria să le lăsăm moștenire o țară democratică, pașnică și prosperă.


Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj.


IGOR GROSU, preşedintele Parlamentului: De-a lungul ultimelor trei decenii, a fost şi este temelia pe care se sprijină democraţia, statul de drept. O Moldovă puternică o putem construi zi de zi, doar prin instituţii care respectă legea şi prin oamenii care cred în valorile constituționale.


Constituția Republicii Moldova a fost adoptată pe 29 iulie 1994, în perioada în care la guvernare se afla Partidul Democrat Agrar.


Parlamentul Republicii Moldova: Prezint Constituția R. Moldova pentru promulgare președintelui R. Moldova, domnul Mircea Snegur.


PETRU LUCINSCHI, preşedinte al R. Moldova (1997-2001): Eu am fost preşedintele comisiei la definitivarea Constituției. Vă spun sincer acum, noi am adoptat o Constituție de cea mai înaltă performanţă, fiindcă am vrut să demonstrăm că noi mergem serios pe calea democraţiei.


Constituția includea și articolul 13, prin care în Legea Supremă era consacrată sintagma "limba moldovenească", un subiect care a divizat societatea timp de decenii.


ALEXANDRU ARSENI, deputat în primul Parlament al R. Moldova: Această voinţă a fost expusă clar, la 27 august 1989, cu limba română, grafie latină. Şi să o faci în mod cinic în 1994, prin articolul 13, şi să faci atâta tărăboi. Şi acest tărăboi este cu o jignire. O jignire.


Constituția a trecut prin mai multe modificări. În 2024, textul Legii Fundamentale a fost actualizat, pentru a reflecta denumirea de limbă română, în conformitate cu hotărârile Curții Constituționale, și pentru a include obiectivul integrării europene. În Republica Moldova, Constituția continuă să fie documentul care stabilește principiile de funcționare ale statului și garantează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter