Extern

VIDEO. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit. 70 de ani de domnie, o viață dedicată serviciului public

post-img
Regina Elisabeta II
Sursa foto: LIFE.ro

Palatul Buckingham a anunțat joi seara că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a încetat din viață la castelul Balmoral din Scoția. Suverana împlinise 96 de ani la 21 aprilie, iar în februarie 70 de ani de la proclamarea sa ca regină a Regatului Unit. A fost primul monarh care a sărbătorit Jubileul de Platină, iar ceremoniile dedicate acestui eveniment au avut loc în iunie.

 


"Regina a murit în pace  la Balmoral în această după-amiază.  Regele și Regina Consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce la Londra mâine" - este mesajul postat de Familia Regală pe Twitter.

Drapelul britanic a fost coborât în bernă la Palatul Buckingham - unde s-au adunat sute de persoane - în momentul anunţului morţii reginei. Persoanele prezente în faţa palatului au izbucnit în plâns, iar apoi mulţimea a tăcut, a constatat un jurnalist al AFP, în timp ce televiziunea BBC difuza imnul britanic.

Problemele de sănătate şi de mobilitate ale Reginei semnalate încă de la începutul anului au generat îngrijorări legate de retragerea ei din viaţa publică.

Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a murit la Balmoral, la vârsta de 96 de ani, după 70 de ani de domnie.

Familia regală a mers la castelul  din Scoția unde se afla suverana, după ce starea de sănătate a Reginei s-a deteriorat.

Regina a  urcat pe tron ​​în 1952. Fiul ei cel mare, Charles, fostul prinț de Wales, va deveni noul Rege.

Ultimele apariții publice ale Reginei

Semn al unei tranziţii aflate în curs de desfăşurare, fiul ei cel mare, Prinţul Charles, moştenitorul coroanei, a înlocuit-o pe Regina Elisabeta a II-a cu ocazia tradiţionalului discurs anual al suveranului, ce marchează debutul unei noi sesiuni a Parlamentului de la Londra.

Prinţul Charles s-a aşezat pe tronul alocat consorţilor, folosit în trecut de tatăl lui, Prinţul Philip, decedat în 2021, la vârsta de 99 de ani.

A fost pentru prima dată în aproape 60 de ani şi pentru a treia oară în cei 70 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a când suverana a lipsit de la acest eveniment anual. Regina britanică şi-a delegat atribuţiile asociate acestui discurs doar de două ori: atunci când era însărcinată cu prinţii Andrew şi Edward, în 1959, respectiv în 1963.

Prinţul Charles o reprezenta deja de mai mulţi ani pe suverană în timpul vizitelor oficiale în străinătate.

Totuși, suverana Marii Britanii a avut mai multe apariţii surpriză. În luna mai, a inaugurat o linie de metrou care îi poartă numele, a asistat la un spectacol ecvestru şi s-a plimbat într-o maşinuţă de golf pe aleile celei mai mari expoziţii florale şi horticole din lume.

În luna iunie, suverana  a dat tonul festivităților prilejuite de  Jubileul de Platină, care marca 70 de ani de domnie, apărând în balconul Palatului Buckingham.

În zilele următoare, Regina nu a mai participat la evenimentele jubiliare, până la finalul festivităților,  când și-a făcut apariția în balconul de la Palatul Buckingham. A fost  o surpriză pentru milioanele de oameni ieșiti în stradă în cinstea suveranei, care a petrecut câteva clipe în balcon, alături de fiul, nepotul și strănepoții ei, toată linia succesorală imediată.

Pe 6 septembrie, Regina i-a primit la castelul Balmoral din Scoția pe Boris Johnson, căruia i-a acceptat demisia din funcţia de premier și pe Elizabeth Truss, noul lider al Partidului Conservator, căreia i-a cerut să formeze un nou guvern.

Patru copii, opt nepoți și 12 strănepoți. Prințul Charles îi urmează  la tron Reginei

Regina Elisabeta a II-a lasă în urmă  patru copii, opt nepoți și 12 strănepoți.  Prințul Charles, prințul de Wales, este cel mai mare și moștenitorul tronului. Este căsătorit cu Camilla, ducesa de Cornwall.

Prințesa Anne, Prințesa Regală, este al doilea copil și singura fiică a Reginei. Este căsătorită cu vice admiralul Timothy Laurence și are doi copii cu primul ei soț, căpitanul Mark Phillips: Peter Phillips și Zara Tindall

Prințul Andrew, Ducele de York, este al treilea copil al Reginei și are două fiice cu fosta sa soție, Ducesa de York: Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie.

Prințul Edward, Contele de Wessex este copilul ei cel mai mic. Este căsătorit cu Sophie, Contesa de Wessex și au doi copii - Louise și James Mountbatten-Windsor.

Prințul William, Ducele de Cambridge, fiul cel mare al Prințului Charles și al primei sale soții, Diana, Prințesa de Wales, este căsătorit cu Catherine, Ducesa de Cambridge. Au trei copii - Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Ducele de Sussex, Harry, este fiul cel mic al Prințului Charles și al primei sale soții, Diana, Prințesa de Wales. Este căsătorit cu Meghan, Ducesa de Sussex.

Regina Elisabeta a II-a, 70 de ani de domnie. O viață dedicată serviciului public

Elisabeta a II-a a urcat pe tronul Marii Britanii la vârsta de 25 de ani, în data de 6 februarie 1952. Tatăl ei, Regele George al VI-lea, murise din cauza unui cancer pulmonar, la vârsta de 56 de ani.

Devenită cel mai vârstnic suveran în viaţă, Elisabeta este  locul al doilea în clasamentul celor mai lungi domnii ale unor monarhi ai unor state suverane, fiind devansată de Regele francez Louis al XIV-lea, care a murit în 1715 după o domnie de 72 de ani.

Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Windsor) s-a născut la Londra, la 21 aprilie 1926, fiind primul copil al a prinţului Albert, duce de York, care mai târziu avea să devină Regele George al VI-lea. Tatăl ei a urcat la tron în 1936, după abdicarea fratelui. Elisabeta a II -a, Lilibet, cum i-a rămas numele, de mică, pe când nu putea rosti bine Elizabeth, a fost școlarizată acasă sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) şi a guvernante. Cursurile şcolare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar şi lecţii de dans, muzică şi artă, echitaţie.

Moartea suveranului George al V-lea, bunicul său, la 20 ianuarie 1936, a schimbat în întregime soarta prinţesei. În decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, Eduard al VIII-lea, ducele Albert de York a fost proclamat rege, sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, prinţesa Elisabeta a devenit moştenitoare a tronului, având titlul de Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta.

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter