Justiție

/DOC/ Curtea de Apel Nord a declarat nule alegerile din Boldurești

post-img
Nicanor Ciochină

Curtea de Apel Nord a anulat turul doi de scrutin din comuna Boldurești în urma căruia Nicanor Ciochină, învinuit că a accidentat mortal un minor de 14 ani și a fugit de la fața locului, a obținut cele mai multe voturi.

Prin aceeași decizie, instanța de apel a obligat Comisia Electorală Centrală să organizeze repetat turul doi al alegerilor în termen de două săptămâni.

doc


Decizia este executorie, dar poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție prin intermediul Curții Supreme de Justiție, în termen de trei zile de la pronunțarea deciziei motivate.

În seara de 19 februarie 2024, potrivit procurorilor, primarul comunei Boldurești a accidentat mortal un adolescent de 14 ani şi a fugit de la locul faptei. El este învinuit și că a încercat să șteargă urmele accidentului și să se eschiveze de la urmărirea penală.

Citește și: Dosarul Ciochină, PCCOCS: Aproape jumătate din ședințe au fost amânate din cauza inculpatului

Pentru că s-a aflat în arest preventiv, apoi în arest la domiciliu, fiind în incapacitate de a-și exercita atribuțiile de serviciu, Ciochină a rămas fără mandat de primar.

Totuși, acesta a candidat pentru un alt mandat, iar la 1 iunie 2025, a fost ales primar în comuna Boldurești după ce acumulat cele mai multe voturi, 50,53% din sufragii, în cel de-al doilea tur al alegerilor locale.

Citește și: Nicanor Ciochină: Voi candida la un alt mandat dacă vor fi anulate alegerile

La 25 iunie 2025, Judecătoria Ungheni a anulat alegerile și mandatul obținut de Ciochină. Primarul însă a contestat hotărârea la Curtea de Apel Nord.

În pofida unei decizii judecătorești, prin care mandatul său a fost anulat, Consiliul local din Boldurești a decis, cu voturile consilierilor PSDE și PSRM, ca Ciochină să fie cel care să ocupe funcția de primar interimar.

Citește și: PSDE, după votul consilierilor săi de la Boldurești pentru Ciochină: „O insultă la adresa societății”

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter