Social

Trei primari și doi foști funcționari, constatați cu încălcări ale legislației ANI

post-img
Autoritatea Națională de Integritate
Sursa foto: TVR Moldova

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis acte de constatare în privința a trei primari și doi foști funcționari. Subiecții vizați, fiind la prima abatere de la legea specială a ANI, s-au ales doar cu câte un avertisment.

Astfel, un primar din raionul Soroca a fost stabilit cu nedeclararea  în mod corespunzător a averii. În declarațiile de avere și interese personale, depuse pentru anul 2019 și 2020, inspectorul de integritate a depistat că subiectul deținea și alte bunuri decât cele indicate. 

Primarul a omis să indice în declarațiile de avere informațiile despre un teren de construcție, trei construcții accesorii, deținerea în arendă a unui bazin acvatic, 55 de acțiuni într-o societate pe acțiuni ale soției, dar și o datorie cumulativă privind achitarea plății de arendă față de primărie, în mărime totală de 152 de mii de lei. 

Totodată, subiectul a inclus date incomplete despre alte două terenuri. Alți doi primari, unul din raionul Telenești și altul din raionul Strășeni, au fost constatați cu câte un conflict de interese.  

În prima situație, primarul a avut interese personale în raport cu o firmă fondată de către acesta și administrată de mama sa. Celălalt subiect al declarării, primar din raionul Strășeni, și-a angajat soțul în cadrul Primăriei, Bibliotecii din localitate și Casei de cultură. 

În ambele cazuri, primarii nu s-au conformat legislației, care prevede informarea organului ierarhic superior despre apariția conflictului de interese și așteptarea unei soluții în acest sens.

Iar, doi ex-funcționari publici din Chișinău au încălcat regimul juridic al limitărilor prin faptul că au reprezentant interesele a unor entități juridice în fața instituțiilor publice, inainte de a le fi expirat termenul de un an de la data încetării raporturilor de muncă cu instituțiile publice respective.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter