TV Network
Canalele TVR
Mediu

R. Moldova și Ucraina, fără un acord privind debitul Nistrului

post-img
Fluviul Nistru

Republica Moldova şi Ucraina nu au ajuns la un consens privind debitul de apă deversat în Nistru din lacul de acumulare Novodnistrovsk. Discuţiile au avut loc în cadrul ședinței desfășurate pe platforma Comisiei Nistrene.

În urma examinării situației hidrologice, inițial, partea ucraineană a propus să deverseze către Republica Moldova doar volumul de apă care intră efectiv în lacul Novodnistrovsk, adică o medie de doar 22 metri cubi pe secundă. Un debit mult mai mic decât cel menţinut în prezent, de 60 de metri cubi pe secundă. 

Autorităţile de la Chişinău susţin că varianta propusă ar fi însemnat o reducere prea bruscă a apei în aval şi ar putea afecta semnificativ situaţia hidrologică. 

Potrivit Ministerului Mediului, deși argumentele au determinat partea ucraineană să accepte o majorare a debitului, totuși, ajustarea nu a fost suficientă pentru a ajunge la un consens. 

Discuţiile vor fi reluate în zilele următoare.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter