TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Trei membri ai unei familii ajung la spital după un accident lângă Făgureni

Un grav accident s-a produs la primele ore ale dimineţii, în raionul Străşeni. Vă atenţionez că urmează informaţii şi imagini cu un puternic impact emoţional. Doi soţi şi copilul acestora, în vârstă de şase ani, au ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ. Preliminar, la volanul maşinii se afla femeia. În starea cea mai gravă se află copilul, care, în momentul impactului, era pe bancheta din spate, fără scaun auto special şi fără centura cuplată. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, oamenii legii îi îndeamnă pe şoferi să conducă cu prudenţă.

Potrivit poliţiei, accidentul s-a produs duminică, în jurul orei două, în apropiere de satul Făgureni, din raionul Străşeni. Conform informaţiilor preliminare, şoferiţa ar fi pierdut controlul volanului, a derapat de pe drum și a ajuns într-un canal de scurgere a apei. În urma accidentului, toate cele trei persoane din maşină, soţia, de 37 de ani, soţul de 39 de ani și fiica lor de şase ani, au fost transportate la spital cu diverse traumatisme. Potrivit oamenilor legii, familia se întorcea din localitatea vecină, Pănăşeşti, după ce ar fi participat la un eveniment.

„- Cine era la volan?
- Stabilim circumstanţele, pentru că atunci când am ajuns la faţa locului, şoferul şi pasagerii erau afară, dar preliminar s-a stabilit că doamna era la volan, dar stabilim toate circumstanţele. Bărbatul era într-o stare mai acceptabilă şi i s-a testat alcoolemia, respectiv a arătat 0,85 mg/l alcool în aerul expirat, doamna se simţea mai rău şi i se va preleva probe de sânge pentru a stabili gradul de alcoolemie. Copilul se află pe bancheta din spate, fără scaun special, fără centură, asta e şi cauza că copilul se află într-o stare mai gravă”, Mihai Constantin, comisar principal, Inspectoratul de Poliţie Străşeni.

Copila de şase ani a fost transportată la Spitalul raional Străşeni, în stare extrem de gravă, fiind internată la Terapie intensivă.

„În stare extrem de gravă, în comă, şoc traumatic. La scurt timp a fost examinată clinic, radiologic, s-a stabilit un diagnostic de politraumatism, traumatism asociat grav, cu fracturi multiple ale scheletului şi o amputaţie la nivel de braţ”, Anatol Avram, medic traumatolog, Spitalul raional Străşeni.

Medicii din Străşeni sunt în legătură cu specialiştii de la Centrul Mamei şi Copilului din Chişinău, unde, cel mai probabil, va fi transferată minora. Cei doi soţi au fost internaţi la Institutul de Urgenţă din Chişinău. Starea acestora este de gravitate medie, dar stabilă.

De aseară, în mai multe regiuni ale R. Moldova se înregistrează ploi puternice, iar carosabilul umed poate favoriza derapaje și reduce vizibilitatea în trafic. Potrivit poliţiei, pe unele porţiuni ale şoselei Chișinău–Leușeni se circulă în condiții de ceaţă densă. Oamenii legii le recomandă şoferilor să dea dovadă de atenţie sporită, să adapteze viteza la condiţiile meteo, să păstreze o distanţă suficientă între vehicule și să evite manevrele bruște. O vigilenţă aparte este necesară pe sectoarele de drum cu risc sporit de producere a accidentelor.

author-img_1

Lilia Țurcanu

Reporter