Tradițiile nu ţin cont de frontiere, ci fac punți între comunități. Este şi exemplul unui eveniment organizat în premieră la Soroca, „Zilele CRAFT”. Zeci de oameni care îndrăgesc meşteşugul și muzica autentică s-au adunat, în acest weekend, în jurul vechii cetăţi, unde au fost amenajate expoziţii şi s-au desfăşurat adevărate şezători. Evenimentul este organizat cu sprijinul UE şi în parteneriat cu Primăria Botoşani.
Zona din jurul Cetății Soroca a devenit un spațiu al tradițiilor. Meșteri din toate regiunile au venit să își prezinte tehnicile păstrate din generație în generație și obiectele care spun poveștile românilor de pe ambele maluri ale Prutului.
„Astăzi am venit cu una dintre cele mai vechi meserii, ţesutul artistic. Am adus mai multe instrumente, toate tipurile de ţesături: ţoluri, lăcere, covoare. Vreau să le fac un masterclass copiilor din Soroca.”
„Este un proiect transfrontalier care ne uneşte prin tradiţii şi valorile neamului nostru.”
„Ne străduim să facem costume din zona Câmpia Sorocii. O să vedeţi ii pe care le-am reprodus din satul Bădiceni. Aici, peste Prut, avem aceleaşi tradiţii, cum e la noi, aşa e şi la ei.”
„Vrem să păstrăm aceste tradiţii, să nu le uităm, să le transmitem celor care vin din urmă, copiii noştri.”
La eveniment au fost invitaţi oficiali din România, iar un eveniment similar va fi organizat şi la Botoşani, în luna octombrie. Participanţii de pe ambele maluri ale Prutului s-au prins în hore.
„Sunt încântată să văd că ceea ce vedeam în casa bunicii mele le regăsesc întru totul şi aici, la Soroca, pe marginea Nistrului şi mergem dincolo, în Europa cu aceleaşi tradiţii. Nu putem vorbi despre tradiţii separate, ale României şi ale Moldovei. Sunt tradiţiile aceluiaşi neam”, Daniela Aniței, reprezentant, Primăria Botoşani.
„Obiectivul acestui proiect este de a promova tradiţiile, meşteşugurile şi de a transmite generaţiilor viitoare tot ce am adunat de la strămoşii noştri”, Marina Omelcenco, manager de proiect, Soroca.
Evenimentul este organizat în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova. Prima ediţie este un început de colaborare între comunități.
„Vor fi renovate două havuzuri, va fi plasat bustul lui Ion Druţă, iar în faţa cetăţii va sta monumentul lui Nicolae Bulat. La fel, în preajma cetăţii va fi construit un teren de joacă modern, în stil rustic”, Lilia Pilipețchi, primarul municipiului Soroca.
Prima ediţie s-a desfăşurat cu genericul „Tradițiile ne adună împreună”.